Privatizarea Electroputere Craiova si a Automobile Craiova SA ar putea avea efecte nu numai asupra economiei locale, ci si asupra pietei imobiliare.Chiar daca în prezent privatizarea celor doua mari uzine din Craiova este înca în stadiul de „negociere“, potentialul impact al tranzactiilor asupra pietei imobiliare locale nu este de neglijat. Potrivit specialistilor, una din urmarile acestei situatii va consta, probabil, într-o colaborare mai buna între agentiile imobiliare din Craiova si cele din strainatate, care în prezent este aproape inexistenta. „Deocamdata nu exista colaborari între agentiile imobiliare din Craiova si cele din strainatate. Eu cred ca pâna la sfârsitul anului se vor stabili însa contacte. Vin firme mari ce vor deplasa probabil specialisti care cu siguranta vor dori sa închirieze sau sa cumpere imobile“, a declarat Nicolae Patrascu, directorul Uniunii Patronale a Agentiilor Imobiliare (UPAI) „Oltenia“. Acest lucru va avea implicatii si pe termen lung, în sensul ca, o data stabilite si întarite relatiile dintre agentiile românesti si cele straine, „în timp, agentiile din strainatate vor angaja români, fosti angajati ai agentiilor din tara, care vor sti sa directioneze ce sa cumpere în România. Acest lucru va duce la o dezvoltare mai mare a domeniului imobiliar de la noi“, a explicat Patrascu. Piata locuintelor de lux se va dezvolta primaTinând cont, de exemplu, de oferta tehnica a concernului Ford pentru fabrica de autoturisme din Craiova (Ford propune, dupa patru ani, o dublare a numarului de angajati, ajungând la 7.000 - 9.000 de oameni, si investitii directe ce se vor ridica la 675 de milioane de euro), nu este exclus ca volumul tranzactiilor din piata sa creasca. „Daca vor ridica nivelul salariilor, acesta va influenta piata imobiliara (nu cu foarte mult), în sensul cresterii numarului de tranzactii din piata si implicit a pretului“, a declarat Nicu Radut, directorul agentiei imobiliare Unic. Afirmatia este sustinuta si de alti specialisti din domeniul imobiliar din Craiova. „O potentiala crestere salariala s-ar putea rasfrânge asupra pietei imobiliare. O crestere a volumului de vânzari si a preturilor ar putea fi influentata si daca un numar mare de angajati vor pleca la specializare în strainatate si se vor întoarce cu acumulari de capital“, a explicat Valeriu Onescu, directorul general al agentiei Rai Imobiliare. Potrivit acestuia, daca o sa fie o privatizare care va impune „o infuzie de specialisti straini“, cel mai probabil s-ar dezvolta în primul rând piata locuintelor de lux (în special pe segmentul închirieri), din cartierele centrale.Americanii ar putea construi locuinte în regim propriuÎn asteptarea unor strategii clare ale investitorilor straini, specialistii spun ca este greu de prezis cu exactitate evolutia pietei imobiliare. Analistii imobiliari din Craiova nu ignora nici o posibila influenta zero a privatizarilor asupra domeniului. „În cazul în care, ca orice angajator, vor opta pentru forta de munca ieftina si retehnologizare masiva, privatizarea celor doua unitati nu va avea nici un efect asupra pietei“, a afirmat Nicu Radut. Potrivit acestuia, nu este exclus ca, asemanator coreenilor, americanii sa decida sa construiasca locuinte în regim propriu. „În cazul în care va exista vreun impact al privatizarii asupra pietei imobiliare locale, va dura însa câteva luni de la momentul în care va începe efectiv treaba în unitatile respective“, a spus Valeriu Onescu.