Sute de blocuri din Craiova au fost impanzite cu panouri publicitare. Proprietarii apartamentelor sunt dispusi sa-si lase ferestrele acoperite de mesh-uri, adica bucati de panza inscriptionate cu mesaje care fac reclama unui produs sau unui serviciu, pentru ca firmele platesc bani grei asociatiilor de locatari.
Fondurile incasate de asociatiile de locatari-proprietari din Craiova de la firmele care afiseaza panouri publicitare pe fatada blocurilor sunt greu de cuantificat. Mai ales ca nu toate incasarile sunt impozitate si nici nu exista un control asupra acestora. In acest fel, bugetul local pierde bani frumosi dintr-o afacere care se ridica la sute de mii de euro anual. Potrivit Codului Fiscal si HG nr. 400/2003, veniturile rezultate din astfel de inchirieri de spatii sunt scutite de plata impozitului pe profit daca sunt folosite pentru reparatii si investitii cu privire la proprietatea comuna. Se pot efectua lucrari de reparatii la terasa blocului, reabilitare termica si consolidarea cladirii sau inlocuirea si reparatia instalatiilor comune ale cladirii. "Banii ii folosim pentru reparatii, la instalatiile sanitare in special. Pe an se strang pana la 3.000 de euro, bani pe care ii utilizam ca sa mai scadem din ceea ce ar trebui sa scoata locatarii din buzunar. Fostul administrator a incheiat un contract neavantajos, pe zece ani, dar acum le-am cerut firmelor de publicitate sa facem niste acte aditionale si sa renegociem pretul. Au venit si cei de la telefonie mobila sa instaleze antene, dar i-am refuzat. Locatarii nu si-au dat acordul, din pricina radiatiilor la care ar fi fost expusi. Am refuzat si o firma care instala panouri transparente, peste ferestrele locatarilor, desi platea cam o suta de dolari de fiecare apartament. Oamenii au zis ca le strica tot confortul. In contractul cu firmele de publicitate care au amplasat panouri la noi avem o clauza de confidentialitate in ceea ce priveste pretul perceput drept chirie", a declarat Dumitru Raducanu, presedintele Asociatiei de locatari Principatele Unite.
Administratorul, singurul care stie valoarea chiriei
Sunt si zone dezavantajate de panotajul stradal. Este vorba de blocurile care nu au vedere la o strada intens circulata sau sunt situate in cartiere marginase ale Craiovei. Si in centrul orasului exista astfel de zone. Gabriel Mitrache, presedintele Asociatiei de proprietari Principatele Unite, a spus ca blocurile pe care le administreaza sufera din cauza lipsei unor sponsorizari.
"Noi avem blocuri vechi, construite in 1954, cu ziduri din nisip si var, nu cu ciment. Structura nu este atat de rezistenta incat sa suporte greutatea unui panou si de aceea nici nu am fost contactati de firme de publicitate", a spus Gabriel Mitrache. Locatarii nu stiu cat se incaseaza de fapt din publicitatea afisata pe blocul in care locuiesc, singurii care stiu aceste date fiind administratorul de bloc si firma care isi face reclama.
Teoretic, asociatiile de proprietari care au incheiate contracte de publicitate cu diferite firme investesc intreaga suma primita lunar de la acestea in reparatii. Ele nu platesc nici un leu ca impozit statului. Practic, in foarte multe cazuri, banii sunt folositi la plata cheltuielilor lunare la intretinere, iar statul nu poate controla acest fenomen.
Peste cinci miliarde de lei incaseaza municipalitatea din publicitatea stradala
In Craiova, pretul panotajului pe blocuri oscileaza intre trei si sapte euro pe metru patrat, dar la blocurile ultracentrale, chiria poate ajunge chiar si la noua euro pe luna. Pe strada, alte taxe pentru chirie, pe care le percepe municipalitatea, ce are incheiate contracte cu noua firme de profil. Municipalitatea craioveana incaseaza, potrivit primarului Antonie Solomon, cinci - sase miliarde de lei pe an, pentru publicitatea stradala afisata peste tot in oras. "In viitorul apropiat vrem sa limitam numarul panourilor si sa crestem taxa de publicitate pentru firmele de profil", a spus primarul Craiovei.
Seful Serviciului de Coordonare a Asociatiilor de Proprietari din Craiova, Marian Giubelan, a spus ca o firma de publicitate trebuie sa aiba acordul a cel putin 70 la suta dintre locatarii unui bloc pentru a putea sa puna panouri pe un imobil cu destinatia de locuinta. "Conform legislatiei in vigoare, asociatia poate sa incheie astfel de contracte, sa negocieze pretul chiriei si sa solicite ca la finalul contractului imobilul sa fie reparat daca a suferit daune. Am avut o problema cu un astfel de tip de contract, cand o firma de telefonie si-a amplasat o antena pe un bloc de pe Calea Severinului si, la plecare, a distrus hidroizolatia blocului. Oamenii au dat societatea respectiva in judecata si au castigat", a precizat Giubelan. Potrivit Hotararii Consiliului Local Craiova nr. 392 / 1995, articolul 20, "Taxa pentru reclama si publicitate pe baza de contract, sub diverse forme, este de 10% din valoarea contractului, exclusiv taxa pe valoare adaugata; taxa pentru afisaj, in scop de reclama si publicitate pentru panourile si afisele situate in locul in care se deruleaza o activitate economica, se stabileste la 100 de lei/mp/an; taxa pentru afisaj, in scop de reclama si publicitate in cazul oricarui alt panou, afisaj sau structura de afisaj pentru reclama si publicitate, se stabileste la 74 de lei/mp/an".
Afacere de 25 de milioane de euro
In Romania exista o adevarata industrie a mesh-urilor. Anul trecut, piata de outdoor (publicitate exterioara) s-a cifrat la 25 de milioane de euro, iar pentru 2006 se asteapta sa se treaca de bariera de 30 de milioane de euro. Potrivit municipalitatii, zona in care exista cele mai multe mesh-uri amplasate pe cladiri este cea din centrul Craiovei. Piata este dominata de trei jucatori, EPA (prin Euromedia si Beta Cons), News Outdoor si Affichage, care detin aproape 80% din numarul de fete publicitare din Romania.