Activitatea sanitara-veterinara desfasurata, in perioada 11-17 august a.c., de Serviciile si Birourile din cadrul Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Constanta, s-a concretizat printr-un numar de 264 controale. Au fost confiscate la limita termenului de valabilitate si retrase de la vanzare de catre societati produse in valoare totala de 29.769 lei. In urma controalelor efectuate au fost aplicate 9 sanctiuni contraventionale din care 3 sanctiuni in valoare de 35.000 de lei. Pe de alta parte, activitatea sanitar-veterinara, desfasurata in perioada 11-17 august a.c., a medicilor veterinari detasati pe litoral, s-a concretizat printr-un numar total de 242 controale, din care: 211 unitati de comercializare, 178 unitati de alimentatie publica. In urma controalelor efectuate au fost aplicate 5 sanctiuni contraventionale pentru nerespectarea legislatiei sanitare veterinare in vigoare privind manipularea necorespunzatoare, nerespectarea conditiilor de igiena in spatiile de prelucrare, depozitare necorespunzatoare a produselor alimentare. S-au aplicat amenzi in valoare de 5.000 de lei si un numar de 3 avertismente.