In luna martie, francezii au cumparat 14.498 de automobile Dacia Sandero, potrivit datelor publicate de latribune.fr.
In total, in primele trei luni ale anului s-au inmatriculat in Franta 24.830 de Dacii Sandero, volum cu care marca romaneasca are o cota de 4,2% din piata.
Hatchback-ul romanesc a contat in preferintele francezilor mai mult decat unele modele frantuzesti consacrate. Spre exemplu, doar 8.224 de francezi si-au cumparat in martie un Citroen C4, iar, la nivelul intregului an, s-au inmatriculat 21.164 de masini. De asemenea, cei de la Peugeot au reusit sa vanda, in martie, doar 6.521 de unitati din noul model 308, ridicand nivelul inmatricularilor pe piata franceza la 17.506 masini, la nivelul intregului an.
Alaturi de modelele amintite, Sandero s-a vandut mai bine, in martie, decat Renault Twingo, Ford Fiesta si Peugeot 3008. Masinile preferate de francezi, pana la Sandero, au fost Renault Megane, Citroen C3, Renault Clio 3 si Peugeot 206/207, pe care publicatia franceza le numara impreuna.