Chiar daca a fost “prost gandit“, cartierul Henri Coanda va fi continuat. Primele case vor fi date in folosinta in maximum doi ani, dar acestea vor fi in Voluntari, nu in sectorul 1, pentru ca situatia juridica a terenurilor nu a fost nici pana acum rezolvata. Problema este ca pentru Voluntari n-au prea fost cereri.
Lucrarile de constructie la cartierul anelist Henri Coanda vor incepe in doua saptamani, dar acest lucru este valabil pentru casele din Voluntari. Si asta pentru ca Primaria Sectorului 1 din Bucuresti nu a eliberat autorizatiile de constructie pentru amplasamentul din Capitala.
“Vom incepe imediat constructia de locuinte in Comuna Voluntari, unde avem autorizatie de constructie. Chiar de maine (joi - n. red.) ii vom chema pe cei care au contracte pentru sectorul 1 pentru a le propune loturi in comuna Voluntari“, a declarat ministrul delegat pentru Lucrari Publice si Amenajarea Teritoriului, Laszlo Borbely. Potrivit lui Borbely, locuintele vor fi finalizate in maximum doi ani.
Ministrul a precizat ca vor avea prioritate pentru locuintele neadjudecate in Voluntari cele peste 500 de persoane care au incheiat contracte de constructie si, ulterior, cei care au contracte de mandat (aproape 1.000 de cazuri), etape parcurse de potentialii beneficiari inaintea contractarii de credite.

Inca se discuta situatia terenurilor

Chiar daca termenul de revendicare a terenurilor din sectorul 1 a trecut de vreo patru ani (din 2001), nu exista inca o situatia clara a revendicarilor. Problemele juridice legate de revendicari se afla inca in discutie cu primarul de sector si cu noul primar al Capitalei.
Agentia Nationala pentru Locuinte (ANL) a inceput lucrarile de constructie a locuintelor fara sa detina toate autorizatiile necesare, pentru ca Primaria Sectorului 1 nu a eliberat autorizatiile de constructie din cauza unor cereri de revendicare.
Astfel, o persoana a obtinut in instanta dreptul de proprietate asupra unui teren cu o suprafata de 2,5 hectare, situat pe amplasamentul proiectului. Dar mai sunt si alte terenuri cu situatie incerta.

ANL va plati pagubitilor

In cazul in care nemultumirile clientilor, care poate nu vor casa in Voluntari, de pilda, vor ajunge in instanta, ANL va plati despagubiri din propriul buget, a spus Borbely.
Ministrul nu a uitat sa se planga de “greaua mostenire“ lasata de PSD.
“Acest proiect (Henri Coanda - n.r ed.) a fost prost gandit, iar cei care au raspuns de acesta, probabil, au raspuns si la comenzi politice si electorale. Suma pentru utilitati este exagerata. Proiectul are o valoare de 92 de milioane de euro, iar utilitatile sunt estimate la 128 de milioane de euro“, a spus Borbely.