Retailerul suedez de fashion Hennes & Mauritz, cunoscut drept H&M, a anuntat ieri ca inaugureaza pe 3 mai magazinul de la Craiova, care va fi deschis in incinta Electroputere Parc. Magazinul se va intinde pe o suprafata de 1.605 metri patrati. In urma cu doua luni, compania informa ca anul acesta va deschide cinci noi magazine in Romania, printre care si cel din Craiova, amplasat in interiorul Electroputere Parc. Tot atunci, oficialii H&M informau ca fiecare magazine va avea cate 20-25 de angajați.

Se trece deja la colecția de vara

Magazinul a anunțat ca, la deschidere, "iubitorii de moda din Craiova se vor putea bucura de cea mai recenta colecție de vara. Pentru femei, aceasta inseamna topuri si rochii in culori pastel, piese vestimentare cu imprimeuri si costume de baie colorate. Pentru barbați, colecția de vara ofera tricouri uni, pantaloni conici si sorturi de baie cu imprimeuri", au spus reprezentanții retailerului suedez. H&M are si o promoție pentru craiovenii care vor pasi pragul magazinului pe 3 mai. "In ziua deschiderii, primii 100 de clienți vor primi un Fashion Card, in valoare de 80 de lei, care va putea fi folosit in orice magazin H&M din Romania", informeaza compania. Prețurile practicate de magazinul H&M din Craiova variaza intre aproape 40 de lei pentru pantaloni scurți si costume de baie, ajungand si la aproape 90 de lei pentru pantaloni conici.
In primavara aceasta, H&M are in plan sa deschida magazine in Arad, Iasi, Braila si Suceava, la care se adauga cel din Craiova, ce va fi inaugurat joia viitoare in singurul mall din municipiu. Compania mai are deschise magazine in Bucuresti, Brasov, Cluj, Timisoara, Oradea, Constanța etc.