In judetul Dolj, in ultimii cinci ani, propulsia multor automobile pe benzina sau motorina a fost schimbata pe gazul petrolier lichefiat (GPL). Alternativa aleasa de posesorii de autoturisme este pusa pe seama reducerii costului combustibilului.
Numarul exact al automobilelor din judetul Dolj care functioneaza cu GPL este aproape imposibil de obtinut, pentru ca nici o institutie nu detine o evidenta a acestora, insa intreprinzatorii care comercializeaza instalatii GPL spun ca, in cazul masinilor pe benzina din Dolj, peste 40 la suta au fost trecute pe GPL in ultimii ani. Principalul motiv pentru care soferii aleg sa investeasca intr-o instalatie GPL sunt banii, gazul fiind mai ieftin decat benzina sau motorina. "Sunt la a doua masina pe care am instalat GPL si sunt foarte multumit pentru ca la un consum intre opt si zece litri la 100 de kilometri platesc la jumatate fata de benzina", a explicat George Dima, proprietar de Cielo. Montatorii de instalatii GPL din Craiova nu se plang de clienti si spun ca in Dolj foarte multi soferi si-au trecut masinile pe gaz. "Ca unul din cei mai mari si mai vechi montatori de instalatii GPL din tara, pot spune ca la noi peste 40 la suta din masinile pe benzina circula acum pe gaz. In functie de masina, costurile combustibilului se reduc la 30-40 la suta in cazul GPL-ului. In cazul unei Dacii, sa zicem, la 100 de kilometri benzina costa in jur de 280 de mii de lei, la un consum de opt litri la suta, in timp ce gazul costa 180 de mii de lei, la un consum de zece litri la suta. Masinile pe motorina nu folosesc GPL, insa exista tendinta de a creste numarul celor care isi trec automobilele de pe motorina pe gaz", a declarat Doru Badea, administratorul SC Sonbo International Trading. In aceste conditii amortizarea unei instalatii GPL se face dupa parcurgerea unei distante intre sapte si 10.000 de kilometri, in functie de consum si de costul instalatiei.
Costuri scazute la deplasarea cu taxiul
Majoritatea taxiurilor din judetul Dolj functioneaza cu GPL, fapt care a dus la mentinerea unui cost scazut pe kilometru al firmelor de taxi, cel mai castigat fiind cetateanul. "Cei mai vechi si constanti clienti ai mei sunt taximetristii. Ca o estimare, pot spune ca aproape 90 la suta din taxiurile din Craiova merg acum pe GPL", a mai spus Doru Badea. Aceasta estimare este confirmata in parte de Gheorghe Tomescu, vicepresedintele Asociatiei Camerei Taximetristilor Independenti Dolj. "Avem inregistrate 2.160 de taxiuri in Craiova si o cifra apropiata de realitate a celor care folosesc GPL ar fi 75 la suta. Procentul a fost mai mare, insa parcul taximetrelor s-a innoit si multe sunt pe motorina. Avantajul gazului este pretul mic perceput de firmele de taxi, dar si poluarea mai mica produsa de masinile care folosesc GPL", a mentionat Gheorghe Tomescu.
Avantaje si dezavantaje ale folosirii GPL-ului
Pe langa economia facuta la combustibil, folosirea gazului petrolier lichefiat mai are cateva avantaje si dezavantaje. O problema cu care se confrunta cei care folosesc GPL este scaderea puterii motorului masinii cu pana la 10%, insa costurile reduse ale gazului fac soferii sa nu ia in seama acest neajuns. "Principala problema cu care se confrunta masinile pe GPL este aparitia defectiunilor la instalatia de benzina si asta pentru ca romanul abuzeaza de mersul pe gaz si nu mai merge pe benzina, lucru nerecomandat. Alte defectiuni ale motorului apar din cauza faptului ca la noi gazul la pompa este de calitate slaba", a explicat Badea. Ca si avantaje ale folosirii gazului, pe langa scaderea costurilor de deplasare, specialistii enumera o fiabilitate mai buna a masinii, cresterea perioadei de schimb a uleiului si spun ca uzura motorului este mai redusa decat in cazul folosirii benzinei.
Instalatii neomologate
Pe langa miile de doljeni care si-au montat instalatii GPL omologate sunt si cei care folosesc astfel de instalatii neomologate. Politistii doljeni spun ca aceste masini sunt un adevarat pericol in trafic pentru ca instalatiile prezinta scurgeri, nu au garantie si nu sunt verificate in service autorizat. Soferul depistat in trafic conducand un autoturism cu instalatie GPL neomologata ramane fara certificatul de inmatriculare si se alege cu o amenda contraventionala.