Noul Cod al Constructiilor, care va intra in vigoare din 2007, prevede ca viitoarele cladiri sa fie construite doar cu firme autorizate. Mai mult, cei care vor darama peretii de rezistenta ai cladirilor, afectand siguranta cetatenilor, sau cei care fac modificari neautorizate vor raspunde penal.
Proiectul de Cod prevede ca cine nu va apela la o firma de constructii autorizata si va alege sa construiasca in regim propriu isi asuma responsabilitatea pentru calitatea executiei lucrarilor, in toate etapele de realizare, prin preluarea obligatiilor ce revin specialistilor autorizati potrivit legii. O alta prevedere a proiectului de act normativ precizeaza ca dirigintele de santier trebuie sa interzica executarea de lucrari de catre persoane neautorizate. Prin urmare, investitorul ar trebui sa indeplineasca de la calificare pana la autorizare toate reglementarile legale.

Demolarea caselor din zone inundabile

Acelasi proiect mai prevede demolarea tuturor caselor construite in zone inundabile. Reprezentantii Inspectoratului de Stat in Constructii (ISC) ne-au declarat ca scopul acestei prevederi are un caracter preventiv. Aceleasi surse dau asigurari ca normele vor stabili reguli care sa nu-i lezeze pe cei care au construit cu respectarea prevederilor legale.
Totodata, reprezentantii ISC sustin ca se va asigura protectia sociala a persoanelor vizate prin stramutarea oamenilor si a bunurilor acestora in locuri care prezinta siguranta. Autoritatile vor demola ulterior constructiile din aceste zone de risc.

Acte necesare pentru construirea unui imobil

Astfel, de la 1 ianuarie 2007, cei care intentioneaza sa construiasca un imobil vor avea nevoie de urmatoarele acte: certificatul de urbanism, acordul unic, alte avize si acorduri cerute prin certificatul de urbanism, ca urmare a conditiilor speciale de amplasament sau a functionalitatii investitiei. Acestea fiind obtinute prin grija solicitantului de la Ministerul Culturii si Cultelor, Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, Ministerul Administratiei si Internelor etc.
O alta categorie de acte sunt dovada titlului asupra terenului si a constructiilor sau a dreptului de utilizare a terenului in vederea construirii, proiectul pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii, dovada privind achitarea taxelor legale.
Autorizatia de Construire se emite in cel mult 30 de zile de la data inregistrarii cererii, pe baza documentelor enumerate mai sus, depuse la autoritatile publice locale.

Sanctiuni penale

Noul Cod al Constructiilor va veni cu masuri mai stricte pentru cei care vor sa construiasca sau sa-si modifice propriile imobile. Potrivit proiectului de cod, pe langa contraventiile sanctionate cu amenda, apare si raspunderea penala.
Astfel, cei care vor darama peretii de rezistenta ai cladirilor, afectand siguranta cetatenilor, sau cei care fac modificari neautorizate vor raspunde penal.
Pentru cei care nu-si asigura imobilul pe perioada de constructie sau pe durata de folosinta a acestuia, sanctiunea prevede plata unei amenzi cuprinse intre 10.000 si 12.000 de lei. Aceeasi suma o vor plati si cei care nu declara valoarea constructiei sau nu o inregistreaza la administratia fiscala.