Trei dintre cei mai importanti furnizori de componente pentru Ford au depus cereri de intentie pentru a ocupa terenuri în Parcul Industrial Craiova, dar acesta înca nu are suprafetele necesare, pentru ca autoritatile s-au târât prin instante.
Compania americana Johnson Controls Automotive Group, nemtii de la Kirchhoff Automotive, precum si Gestamp Automocion sunt viitorii furnizori de componente si echipamente pentru autoturismele Ford care vor fi fabricate la Craiova. Cei trei furnizori stau „la coada“ pentru a obtine terenuri în Parcul Industrial, dupa cum a afirmat ieri administratorul acestuia, Marin Nicoli. Cele trei companii enumerate - producatoare de scaune pentru masini, elemente de caroserie si subansambluri auto - cauta suprafete mici de doua, cinci, respectiv sapte hectare de teren pentru a construi fabrici de la zero (de tip greenfield) si pentru a beneficia de chiria mica si de facilitatile zonei.
„Chiar ieri (marti - n.r.) au venit la noi cei de la Johnsons Controls, pentru a ne întreba de terenuri, dar numai peste 30-60 de zile le putem spune daca le putem închiria sau nu. Le oferim toate utilitatile de care au nevoie, dar din cauza litigiilor pentru teren, acesta înca nu este al nostru“, a precizat Nicoli.
Johnson Controls avusese intentia de a-si ridica fabrica în judetul Olt, la Bals, dar întelegerea a cazut si s-a orientat tot catre Craiova. De asemenea, pentru Kirchhoff, un detinator de pamânturi din zona pusese la dispozitie terenurile gratis, dar, din diverse motive, compania spera la un loc în Parcul Industrial extins.