Reprezentantii Fondului Proprietatea (FP) se intalnesc astazi cu atasatii economici ai ambasadelor straine la Bucuresti, in cadrul campaniei de promovare internationala, se arata intr-un comunicat al Fondului. Potrivit comunicatului, tema intalnirii va fi prezentarea strategiei Fondului pe termen mediu si lung. "Fondul Proprietatea desfasoara o campanie de promovare la nivel international, pe de o parte pentru atragerea unor potentiali manageri ai Fondului si pe de alta parte pentru a atrage investitori pentru actiunile Fondului", a declarat Nicolae Ivan, presedintele Consiliului de Supraveghere al Fondului. (S.D.)