Firma italiana Enel, care a semnat in iunie 2004 un contract in vederea achizitionarii societatilor Electrica Banat si Electrica Dobrogea, a infiintat de curand in Romania o firma de consultanta pentru afaceri si management, denumita Enel Servicii SRL Bucuresti. Firma nou infiintata este o societate de servicii creata special pentru a oferi suport logistic si administrativ activitatilor din sectorul electricitatii, desfasurate de firma-mama pe teritoriul Romaniei. Contractul de privatizare a celor doua filiale Electrica se ridica la valoarea totala de circa 112 milioane euro. Pentru pachetul de 24,62% din actiuninile pe care s-a aratat dispus sa le cumpere, grupul italian va plati 35,1 milioane de euro. In urma majorarii capitalului, Enel va obtine 51% din titlurile Electrica Banat si Electrica Dobrogea. In plus, compania italiana a preluat datoriile celor doua societati, care impreuna insumeaza aproape 100 milioane de euro. Termenul de finalizarea a acestei tranzactii a fost prelungit pentru indeplinirea conditiilor cuprinse in contractele de privatizare, chiar daca initial se credea ca aceasta operatiune se va incheia la sfarsitul lunii in curs. Cele doua filiale supuse tranzactionarii deservesc aproximativ 1,4 milioane consumatori si acopera circa 20% din totalul distributiei de energie la nivel national.