Organizatia World Vision Romania a organizat miercuri, 17 octombrie a.c., evenimentul de finalizare a Proiectului de dezvoltare economica derulat in perioada octombrie 2007 - septembrie 2012 in comunele Aroneanu, Ceplenita, Costuleni, Golaiesti si Vladeni din judetul Iasi.
Evenimentul a avut loc in sala mare de sedinte a Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Iasi si a reunit actori relevanti in domeniul agricol din judetul Iasi - reprezentanti ai autoritatilor locale, membri ai asociatiilor agricole, fermieri si reprezentanti ai World Vision Romania, mass media..
La final, toti participantii au putut sa se convinga de calitatea si gustul delicios al produselor traditionale expuse spre degustare de fermierii prezenti.
Acest proiect a fost integrat in Programul pentru Agricultura si dezvoltare rurala care a devenit, inca din anul 2000, o directie de actiune importanta pentru World Vision Romania. Programul incurajeaza si sustine investitiile private in mediul rural pentru dezvoltarea unei economii locale competitive, sustenabile pe termen lung si in acord cu valorile si traditiile locale care sa duca la imbunatatirea conditiilor de trai ale agricultorilor si familiilor lor.
Derulat pe parcursul a cinci ani, in perioada octombrie 2007 - septembrie 2012, proiectul de dezvoltare economică a fost implementat in parteneriat cu cinci comunitati iesene: comunele Aroneanu, Ceplenita, Costuleni, Golaiesti si Vladeni. Beneficiarii proiectului au fost 400 de fermieri din cele cinci comune si familiile acestora. Aproximativ 500 de copii au acum sanse sporite la un viitor mai bun.