Preturile echipamentelor IT vor creste in urmatoarea perioada cu pana 10%. Motivul scumpirii il constituie un conflict intre companiile importatoare de astfel de echipamente si organismul de gestiune colectiva Copyro, privind plata retroactiva a remuneratiei compensatorii pentru copia privata.

Legea drepturilor de autor din 1996 prevedea plata a 5% din valoarea de import a aparatelor care permit reproducerea, suma reprezentand taxa compensatorie pentru copia privata. Legea din 1996, care facea referire doar la fotocopiatoare, a fost modificata in 2005, modificari prin care au fost supuse la plata taxei si alte echipamente IT precum scannerele, imprimantele sau multifunctionalele. Cu toate acestea, pana in 2005, niciunui producator sau importator nu i s- a cerut sa plateasca aceasta taxa de 5%. Organismul Copyro a decis dupa 2005 sa le ceara acestor companii plata retroactiva, incepand din 2002, si pentru echipamentele pe care legea nu le prevedea in 1996. Acest lucru a generat un adevarat conflict intre companii, care au refuzat sa plateasca, si acest organism le-a dat in judecata. "Aceste remuneratii nu au fost introduse in pretul de vanzare, Copyro nesolicitand pana in 2005 plata remuneratiei compensatorii pentru astfel de echipamente, pentru ca nu erau precizate de lege", a declarat presedintele Comisiei de IT din Camera Deputatilor, Varujan Pambuccian.
In acest moment, pe piata romaneasca exista 12 importatori de astfel de echipamente. Pe de alta parte, specialistii sustin ca oricare ar fi opera artistica, ea nu se copiaza atat de mult, incat sa justifice 5% din vanzarea fiecarui echipament.
Pe de alta parte, chiar daca proportia pentru copie este de 5%, importatorii spun ca vor scumpi echipamentele IT cu 7 pana la 10%. Valentin Negoita, presedintele Asociatiei Producatorilor si Distribuitorilor de Echipamente de Tehnologia Informatiei si Comunicatiilor, spune ca diferenta dintre contributia platita catre Copyro si cea adaugata pretului de vanzare o reprezinta costurile cu dobanzile si plata cheltuielilor de judecata.
Mai mult, reprezentantii asociatiei sustin ca banii astfel colectati nu ajung la autorii operelor respective. Avocatul Magda Popescu ne-a spus ca statisticile arata ca in ceea ce priveste tipariturile, cele mai des copiate sunt manualele universitare si apoi o categorie de scriitori care nu sunt inscrisi in organismul Copyro.

Unii importatori de IT vor da faliment

Copyro a dat in judecata 14 firme importatoare de echipamente IT, care reprezinta 85% din piata romaneasca. Sumele cerute in baza vechii legi sunt cuprinse intre 2,5 si 3 milioane de euro.
In ciuda cresterii preturilor, daca aceste sume ar trebui platite, multe dintre companiile de profil ar da faliment.
Valentin Negoita a dat exemplul companiei "Romus", care a dat faliment in urma cu doi ani din cauza aplicarii legii pentru plata retroactiva, sustine Negoita.
In acest sens, avocatul Magda Popescu spune ca o alta problema este ridicata de licitatiile pentru echipamentele IT pentru dotarea ministerelor, carora nu li s-a aplicat aceasta taxa.