Schema Lucratorilor Sezonieri din Agricultura (SAWS) este deschisa, incepand cu acest an, doar cetatenilor romani si bulgari, intregul contingent (16.250 de locuri de munca) fiind alocat in consecinta lucratorilor din cele doua state.

Potrivit legislatiei britanice, incetarea simultana a raporturilor de munca cu mai mult de 20 de angajati este calificata drept o masura de disponibilizare a fortei de munca. AŽn aceste conditii, lucratorii pot beneficia de plati compensatorii doar in situatia in care au derulat raporturi de munca cu angajatorul in cauza pentru cel putin 2 ani.

Avand in vedere caracterul sezonier al muncii in agricultura si tipul contractelor pe care acesti lucratori le-au semnat cu fermierii britanici, singurele drepturi de care beneficiaza sunt perioada de preaviz platita (o saptamana pentru raporturi de munca de peste 2 luni) si plata pe concediul de odihna neefectuat, proportional cu perioada lucrata la angajatorul in cauza.

Conditiile meteorologice nefavorabile culturilor agricole din ultima perioada au determinat ca in majoritatea cazurilor, fermierii sa prefere incheierea unor contracte de munca ce permit plata angajatilor doar pentru orele lucrate efectiv si sa inceteze anticipat raporturile de munca in situatia in care nu mai nevoie de forta de munca. Aceste informatii sunt incluse in contractele de munca, in materialele informative publicate pe website-urile operatorilor britanici in agricultura si aduse la cunostinta lucratorilor cu ocazia procedurilor de recrutare din tarile de origine, respectiv Romania.

AŽn situatia in care din cauza conditiilor meteorologice angajatii nu pot lucra pentru o anumita perioada de timp, sunt exceptati de la plata cazarii pentru ziua sau zilele respective.

Actualul sistem permite fermierilor sa plateasca lucratorii sezonieri la nivelul orar minim national, sa stabileasca individual norme si nivelul platii acestora. Totodata, angajatorii pot plati angajatii doar pentru orele lucrate efectiv si pot renunta oricand la acestia. Majoritatea drepturilor angajatilor sunt conditionate de perioada pentru care au fost derulate raporturi de munca la angajatorul in cauza (spre exemplu, dreptul de a contesta decizia de concediere nejustificata apare dupa primele 12 luni de angajare). Desi Ordinul privind salarizarea din domeniul agricol (2007) prevede faptul ca angajatii trebuie sa fie platiti pentru numarul de ore pentru care au fost contractati, chiar daca nu pot lucra din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile, in realitate, majoritatea contractelor nu includ prevederi privind numarul de ore de munca.