Constructiile de orice tip, precum si industria fabricarii betoanelor din judetul Constanta, au fost atinse de criza economico-financiara, care isi face tot mai mult simtita prezenta in tara noastra. Greutatile nu s-au manifestat - din fericire - la intensitate maxima, cel putin nu in judetul Constanta, au declarat pentru "Replica" managerii a doua dintre cele mai importante intreprinderi private ce se ocupa cu fabricarea betoanelor, iar una dintre ele si cu constructii de infrastructura. De altfel, si statisticile oficiale pentru ultimul trimestru al anului trecut mentioneaza faptul ca domeniul constructiilor, alaturi de agricultura, au mentinut pe plus evolutia economiei mioritice. La nivelul companiei Argos SA, una dintre cele mai mari companii de constructii de infrastuctura (nu din sectorul constructiilor de locuinte si al altor obiective imobiliare), specializata pe executarea de lucrari hidrotehnice- cum ar fi: amenajari de diguri, cheiuri, etc. - se observa o scadere a lucrarilor, scadere cauzata de efectele negative ale crizei economice actuale, insa nu intr-o proportie semnificativa, ne-a declarat Dorin Lazia (foto), directorul acestei mari societati de constructii. "De asemenea, compania Argos mai executa lucrari chiar si la Gara din Constanta, dar aceste tipuri de lucrari nu ocupa o pondere importanta in portofoliul de lucrari al companiei", a afirmat Lazia. Din cauza faptului ca efectele crizei economice actuale nu au afectat prea mult activitatea companiei Argos, nu a fost necesar decat intr-o masura nesemnificativa sa se procedeze la disponibilizari de personal. "Doar in masura in care pentru companie chiar nu mai era necesara activitatea anumitor oameni, acestia au fost disponibilizati, insa, in general, am pastrat numarul de personal existent", a spus directorul Argos SA. Totodata, aceasta firma este si un cunoscut producator de betoane. Din acest punct de vedere, Dorin Lazia a precizat ca productia de betoane, in lunile ianuarie si februarie 2009, nu se ridica la nivelul productiei din perioada similara a anilor precedenti, insa nici cererea de betoane din aceasta parte a anului nu este foarte mare. Pentru viitor, se pot produce si scaderi mai mari ale activitatii in sectorul constructiilor, insa se spera ca acest important domeniu al economiei romanesti sa nu fie, totusi, foarte afectat de efectele negative ale crizei, a adaugat Lazia. Vara si iarna, momente de "pauza" in constructiiLa randul sau, Sorin Cucoranu, managerul firmei SC Cucor din Mangalia, specializata pe fabricarea betoanelor, a declarat ca se observa in aceasta perioada o scadere a vanzarilor de betoane pe piata constanteana de profil, insa ea poate fi explicata si prin lipsa de activitate din sectorul constructiilor (benefciarii producatorilor de betoane) din aceasta parte a anului. "In domeniul constructiilor de pe litoral cele mai active sezoane sunt primavara si toamna, avand in vedere ca vara nu se prea lucreaza din cauza sezonului turistic, iar iarna din pricina temperaturilor scazute", ne-a spus Sorin Cucoranu. De aceea, abia dupa inceperea perioadei optime pentru constructii se poate observa daca efectele crizei au afectat semnificativ aceasta piata a betoanelor, a aratat managerul firmei mangaliote. Totusi, in opinia lui Cucoranu, este de asteptat o crestere a influentei negative a crizei economice asupra sectorului constructiilor si al materialelor de constructii. Aceste opinii avizate ale managerilor unor importante societati constantene din domeniul constructiilor si al fabricarii betoanelor sunt confirmate si de statisticile oficiale. Astfel, cu toate ca mult-comentata criza economico-financiara mondiala si-a facut simtita efectele negative asupra economiei mioritice, informatiile date publicitatii de catre Institutul National de Statistica (INS) dovedesc faptul ca sectorul agricol si cel al constructiilor din tara noastra au mentinut evolutia pozitiva a economiei autohtone in trimestrul IV al anului 2008. Astfel, cresterile inregistrate in agricultura si constructii au compensat scaderile din celelalte sectoare ale economiei romanesti, ca efect al reducerii cererii, si au generat un avans al produsului intern brut in ultimul trimestru al anului trecut, se precizeaza in raportul INS. De asemenea, Produsul Intern Brut (PIB) al Romaniei a urcat in ultimul trimestru al anului trecut cu 2,9%, temperand cresterea pe intregul an la 7,1%. Totodata, valoarea PIB a fost de 159,43 miliarde lei (41,8 miliarde euro) in ultimul trimestru din 2008 si de 503,959 miliarde lei (136,8 miliarde euro) in intregul an. Pe categorii de formare a PIB, volumul de activitate din agricultura a crescut in trimestrul al patrulea cu 18,2% fata de aceeasi perioada din 2007, iar constructiile au avansat cu 18,9%, ritmuri inferioare celor din trimestrele precedente. (Catalin CONSTANTINESCU)