Ca sa nu o prinda iarna fara foc la centralele termice, unde furnizorul a sistat alimentarea cu gaz metan din cauza restantelor, Regia Autonoma de Termoficare Craiova a platit 115 miliarde din bani proprii catre Distrigaz Sud SA, in contul datoriilor pe care craiovenii deserviti de aceste centrale le au la caldura si apa calda.
Cele 27 de centrale termice ale Regiei Autonome de Termoficare Craiova sunt oprite de mai bine de o jumatate de an fiindca furnizorul de gaz metan, Distrigaz Sud SA, a sistat alimentarea din cauza unor restante de peste 140 de miliarde de lei. Apropierea iernii i-a determinat pe oficialii Craiovei sa se intereseze mai mult de soarta acestor instalatii, care deservesc o treime din populatia orasului. Incasarile de peste vara de la asociatiile racordate la centralele termice nu au depasit 20 de miliarde de lei, astfel ca Termoficarea, cu acceptul Primariei Craiova, a platit cea mai mare parte din datoria catre Distrigaz - 115 miliarde de lei - din bani proprii, respectiv cota care ii revenea din incasarile de la toate cele 368 de asociatii ale Baniei. "Este singura sansa pentru craioveni sa primeasca apa calda si caldura de la centrale in aceasta iarna. Distrigaz Sud nu negociaza: nu i se plateste la termen, taie gazul", a spus Tatian Tudorache, directorul general al Termoficarii.
Viceprimarul Sorin Iordache spune insa ca este singura data cand autoritatile fac un astfel de compromis. "Este un fapt fara precedent. Noi speram nu numai sa nu devina o practica, dar oamenii sa inteleaga ca daca nu-si achita macar o parte din restante nu vor putea sa-si mai incalzeasca locuintele", a declarat viceprimarul.
Debite de 1.000 de miliarde
In total, materia cumparata si neplatita la timp de Regia Autonoma de Termoficare, pentru apa si caldura craiovenilor, valoreaza, cu tot cu penalitati, 1.000 de miliarde de lei vechi, a aratat ieri viceprimarul Craiovei, Sorin Iordache. "Situatia a devenit extrem de delicata. In loc sa scada, restantele se aduna, in ciuda faptului ca vara facturile sunt mai mici. Norocul nostru a fost indulgenta de pana acum a Complexului Energetic (CE) Craiova, cel mai mare furnizor al Termoficarii, la care am gasit intelegere", a mai spus Iordache.
Mentionam ca punctele termice care asigura apa calda si caldura a doua treimi din Craiova sunt alimentate cu agent termic de CE Craiova. Directorul Termoficarii, Tatian Tudorache, a afirmat ca regia are de achitat catre CE Craiova 800 de miliarde de lei vechi, bani pe care i-ar da cu ochii inchisi, daca i-ar avea. "Maine as plati fara sa clipesc datoria catre CE Craiova, daca ar plati si craiovenii. Cred ca noi chiar am avut noroc cu acest furnizor. Pacat ca nu inteleg si oamenii asta, macar aceia care pot sa-si achite datoriile, dar nu vor", a declarat Tudorache. In acest moment, pe langa blocurile racordate la cele 27 de centrale termice, mai sunt debransate de la sistemul central de incalzire 35 de blocuri din Asociatia nr. 14, 1 Mai, care are restante de 30 de miliarde de lei vechi la intretinere.
Atentie la probe
Oficialii craioveni atrag atentia populatiei ca in prezent cele mai multe dintre instalatiile sistemului centralizat de incalzire sunt pornite pentru probe si ca este necesar ca fiecare instalatie de apartament sa fie supravegheata, pentru ca eventualele defectiuni sa fie remediate inainte de a produce pagube.