Camera de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura (CCINA) Constanta reprezinta prima institutie camerala din Romania care a semnat, ieri, protocolul de colaborare cu Agentia pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii (AIPPIMM), in vederea implementarii programelor destinate IMM-urilor constantene cu sprijinul Camerei de Comert, a precizat Mihai Daraban, presedintele CCINA, in cadrul unei conferinte de presa. Protocolul a fost semnat de catre Mihai Daraban, din partea CCINA, si de catre secretarul de stat Cristian Haiduc, presedintele AIPPIMM, la eveniment fiind prezenti si subsecretarul de stat Dumitru Nancu, vicepresedintele AIPPIMM, George Visan, directorul coordonator al Oficiului Teritorial pentru IMM si Cooperatie Constanta, Dumitrache Dima, coordonatorul national al Programului EMPRETEC si Dezider Stefunko, reprezentant al UNCTAD (Organizatia Natiunilor Unite pentru Dezvoltare) de la Geneva. "Acest protocol va fi in beneficiul intreprinzatorilor constanteni care, cu sprijinul CCINA, vor avea un acces mai prompt la informatiile privind programele nationale si structurale ce se adreseaza IMM-urilor", a declarat Haiduc. De asemenea, seful AIPPIMM a mai spus ca, ieri, au finalizat cursul de dezvoltare a aptitudinilor antreprenoriale derulat in cadrul Programului EMPRETEC- program international finantat in Romania partial din fonduri guvernamentale si partial din fondurile UNCTAD- o noua serie de tineri constanteni care detin sau doresc sa-si infiinteze o afacere. Printr-o inspirata initiativa a autoritatilor romane, Programul EMPRETEC a fost comasat cu Programul START finantat exclusiv din fonduri guvernamentale, prin care absolventilor cursurilor EMPRETEC si nu numai, li se ofera sansa de a le fi finantata inceperea propriei afaceri, a aratat, la randul sau, Dezider Stefunko. Deja s-a semnat un protocol de colaborare intre AIPPIMM si CEC Bank, in vederea acordarii de credite fara garantii din partea beneficiarilor, pentru tinerii intreprinzatori selectionati in cadrul Programului START, a specificat Dumitru Nancu. In prima faza a programului s-au inscris deja 810 persoane, din care au fost selectionati 120 de tineri, restul urmand a fi acceptati dupa data de 3 august a. c. cand incepe derularea etapei a doua a Programului START. De altfel, acest program este singurul din Romania care sprijina infiintarea unei firme si demararea unei afaceri sau care permite dezvoltarea unei firme cu mai putin de doi ani de la infiintare, a aratat Nancu. Procedura prevede ca beneficiarul sa fie tanar si sa detina 50% dintr-o firma (ori din viitoarea firma) sau sa fie administratorul ei, a precizat vicepresedintele AIPPIMM. Avantajul programului este ca, spre deosebire de alte programe nationale sau europene benenficiarii nu trebuie sa plateasca cheltuielile eligibile si abia apoi sa le fie decontate aceste cheltuieli, ci se infiinteaza un cont bancar in care beneficiarul depune minim 10% din investitia pentru crearea si pornirea propriei afaceri, tot in acel cont virandu-se si cota de 49% din valoarea totala a proiectului, reprezentand componenta nerambursabila asigurata de statul roman precum si cota de 41% din valoarea investitiei, care se obtine dintr-un credit CEC ce nu poate depasi suma de 50. 000 RON (500 mil. lei vechi), a adaugat Cristian Haiduc. Cat priveste domeniile in care se pot dezvolta afaceri pe baza acestui program, Nancu a precizat ca nu sunt restrictii cu exceptia agriculturii si acvaculturii, insa cei mai multi dintre primii beneficiari ai programului au optat mai mult pentru francize si alte prestari de servicii si mai putin pentru activitati productive care necesita investitii initiale mai mari decat sumele acordate prin acest program. La finalul evenimentului a avut loc inmanarea, in cadru festiv, a diplomelor de absolvire a cursului EMPRETEC, cursantilor constanteni. ( Catalin Constantinescu)