Cu toate ca tentatia contractarii unui credit de refinantare este mare, înainte de a face un astfel de împrumut, calculati bine costurile aferente acestuia.Pentru cei mai multi craioveni, achizitionarea de bunuri, produse electronice si electrocasnice, masini sau locuinte, implica, de cele mai multe ori, eforturi financiare deosebite concretizate prin contractarea unui credit. Daca însa în momentul împrumutului acesta era cea mai buna solutie de finantare, în timp, în raport cu alte produse asemanatoare, el îsi poate schimba caracteristicile initiale. Atât din pricina concurentei din piata de profil (de la o luna la alta apar noi produse de creditare), cât si a perfectionarii strategiilor de marketing bancar si a evolutiei leului în raport cu principalele valute (euro si dolarul), unele credite devin neperformante, în sensul ca implica din partea beneficiarilor costuri mult mai mari. Motivele pentru renuntarea la vechiul creditTentatia unor credite cu dobânzi mai mici (de la sfârsitul anului 2003, dobânda medie din sistemul bancar a coborât cu peste zece procente) s-a înregistrat înca de anul trecut. „În ultimul an, pe piata bancara, dobânzile au scazut rapid de la 28% pâna sub limita de 10%. Fireste ca oamenii sunt tentati sa ramburseze anticipat creditul si sa contracteze un credit mai avantajos“, au declarat vara trecuta surse dintr-o unitate bancara comerciala. Anul acesta, neperformanta creditelor a derivat si din aparitia noilor norme ale Bancii Nationale a României, care au permis bancilor comerciale sa-si stabileasca singure conditiile de creditare (cu avizul BNR). Multe banci au ridicat gradul de îndatorare a persoanelor fizice împrumutate pâna la 60-70% si au modificat avansul standard pentru creditele imobiliare/ipotecare (de la 25% la zero). Scapati de vechea DAE platind un comision de rambursare anticipataIndiferent cât de tentante ar fi, înainte de a contracta un credit de refinantare trebuie sa fiti atenti la costurile adiacente pe care le implica acesta. Un prim cost pe care trebuie sa-l luati în considerare este reprezentat de comisioanele de acordare, de risc, de administrare sau orice alt cost al noului credit, care pot fi mai mici sau mai mari decât cele initiale. Alt cost al creditului de refinantare este comisionul de rambursare anticipata pentru vechiul credit - un fel de compensatie impusa de banca pentru ca se expune riscului de a nu mai primi dobânda pentru banii rambursati anticipat. Valoarea acestuia poate ajunge pâna la 5%. Nu scapati însa din vedere faptul ca în piata sunt si banci care nu percep comision de rambursare anticipata pentru refinantarea unui produs propriu.În cazul în care creditul de refinantare îl faceti la alta banca, trebuie sa aveti în vedere si costul eliberarii referintelor solicitate de banca refinantatoare. În plus, înainte de a alege un credit de refinantare, verificati ofertele mai multor banci.