Creditele restante ale populatiei si firmelor totalizau la finele lunii septembrie 6,5 miliarde lei, de peste trei ori mai mult fata de perioada similara din 2008, iar ponderea acestora in soldul imprumuturilor a urcat de la 1,1% la 3,25%, potrivit BNR.
Imprumuturile restante au crescut in septembrie cu 4,3% in termeni lunari si cu 18,3% fata de iunie , iar compartiv cu finele anului trecut avansul a fost de 2,3 ori , reiese din datele publicate luni de Banca Nationala a Romaniei (BNR).
Valoarea creditelor in lei cu intarzieri la plata era la sfarsitul lunii septembrie de 3,8 miliarde de lei , in urcare cu aproape 5% fata de august si cu 17% compartiv cu luna iunie. Imprumturile restante in lei au crescut in primele noua luni de 2,1 ori, si de 2,45 ori in termeni anuali.
In ceea ce priveste creditele in valuta, restantele insumau in septembrie 2,7 miliarde de lei, fiind de 4,5 ori mai mari decat in luna similara din 2008 si de 2,7 ori valoare de la finele anului trecut. Restantele la imprumuturile in valuta au avansat in septembrie cu 3,34% fata de august si cu 20,23% in termeni trimestriali.
Soldul creditelor se plasa dupa primele noua luni la 200,2 miliarde de lei, in urcare cu 0,5% fata de decembrie 2008 si cu 0,6% comparativ cu finele primului semestru.
Ponderea creditelor restante in total portofoliu de imprumuturi a avansat treptat, de la 1,4% la finele anului trecut la 2,7% dupa primul semestru si la 3,12% in luna august.
Atat populatia, cat si firmele, au preferat sa se imprumute mai mult in valuta.
Astfel, creditele in valuta ale populatiei au avansat in primele noua luni cu peste 3%, la 60,35 miliarde de lei. In termeni anuali, avansul a fost de 9,1%. Totusi, populatia si-a micsorat soldul imprumuturilor in lei contractate cu 3,7% in primele noua luni, la 39,4 miliarde de lei.
Populatia a contractat in ultimul an tot mai multe imprumuturi pentru locuinte atat in lei, cat si in monede straine.
Soldul creditelor acordate populatiei in lei pentru locuinte se plasa in septembrie la 1,7 miliarde de lei, in crestere cu 4,7% fata de decembrie 2008 si cu 7,47% in termeni anuali. Totusi, imprumuturile in lei pentru locuinte s-au redus in trimestrul al treilea cu 0,76%.
Totodata, imprumuturile contractate in valuta de populatie pentru achizitionarea de locuinte insumau aproape 21 miliarde de lei, in urcare cu 8,5% de la finele anului trecut, cu 19,6% fata de septembrie 2008 si cu 1,7% in termeni trimestriali.
Si firmele si-au redus creditele contractate in moneda locala, dar si-au majorat finantarile contractate in valuta.
Astfel, imprumuturile in lei atrase de firme au scazut cu 3,8% in primele noua luni, la 39,4 miliarde de lei. In termeni anuali, scaderea creditelor in lei pentru firme a fost de 6,9%. Totusi, se poate observa ca soldul creditelor in lei acordate companiilor a crescut in septembrie cu 0,87% fata de august.
Creditele in valuta contractate de firme totalizau la finele lunii septembrie 57,45 miliarde de lei, in urcare cu 11% in termeni anuali si cu 6,1% comparativ cu decembrie 2008.