Institutiile financiare nebancare vor putea acorda credite imobiliare si microcredite, vor putea finanta tranzactii comerciale si vor putea efectua operatiuni de factoring, potrivit unui proiect de lege privind organizarea si functionarea IFN adoptat de Executiv.
IFN inscrise in Registrul General vor putea efectua si operatiuni de schimb valutar aferente activitatilor permise, cu respectarea tuturor conditiilor prevazute de reglementarile in materie. De asemenea, IFN-urile vor putea emite carduri pentru mai multe tipuri de credite si nu numai pentru creditele de consum. IFN-urile vor putea administra fonduri publice acordate drept fonduri pentru microcredite de catre agentiile guvernamentale. In acelasi timp, a fost largita sfera categoriilor de entitati cu care pot fuziona IFN-urile, iar Banca Nationala a Romaniei (BNR) va emite reglementari secundare care vor prevedea procedura de inregistrare a entitatii rezultate. Pe de alta parte, IFN-urile nu vor putea atrage depozite sau alte fonduri rambursabile, nu pot emite obligatiuni, cu exceptia ofertei publice adresate investitorilor calificati, nu pot efectua operatiuni cu bunuri mobile si imobile si nu pot acorda credite conditionate de vanzarea sau de cumpararea actiunilor IFN. BNR este singura autoritate in masura sa decida daca activitatea desfasurata de o entitate este de natura activitatii de creditare cu titlu profesional.
IFN-urile sunt obligate sa utilizeze provizioane specifice de risc, conform reglementarilor BNR. Institutiile financiare nebancare pot desfasura activitate de creditare numai dupa inscrierea in Registrul general deschis la BNR. Infiintarea IFN-urilor care fac obiectul inscrierii in Registrul general se notifica BNR in termen de 30 zile de la data inmatricularii in Registrul Comertului. BNR stabileste, in acelasi timp, criteriile de inscriere a IFN-urilor in registrul special.
Aceste criterii sunt cifra de afaceri, volumul creditelor, gradul de indatorare, totalul activelor, capitalurile proprii. Casele de ajutor reciproc si casele de amanet care vor dori sa desfasoare activitate de creditare, precum si entitatile care intentioneaza sa desfasoare activitate de creditare, exclusiv din fonduri publice ori puse la dispozitia acestora in baza unor acorduri interguvernamentale, sunt obligate sa se inscrie in Registrul de evidenta. Capitalul social minim al IFN-urilor nu poate fi mai mic decat echivalentul in lei al sumei de 200.000 de euro, respectiv trei milioane euro in cazul IFN care acorda credite ipotecare.
Noul proiect de lege prevede diminuarea amenzilor pentru institutiile financiare nebancare care nu respecta reglementarile BNR de la valori cuprinse intre 0,05 si 1% din capitalul social al institutiei, la valori cuprinse intre 0,01 si 0,5% din capitalul social. Sanctiunile pot merge pana la radierea din Registrul Comertului.