Ca urmare a planului de investitii de mediu asumat fata de institutiile europene, termocentralele din Turceni, Rovinari si Craiova trebuie sa investeasca împreuna aproape 1,7 miliarde de euro. Cum sumele necesare sunt uriase, creditele bancare par sa fie singura solutie.Potrivit graficelor de esalonari la investitii întocmite de Agentia Regionala pentru Protectia Mediului (ARPM) Craiova, Complexul Energetic (CE) Craiova are de facut în urmatorii ani investitii de aproape 418 milioane de euro. Directorul general al complexului, Constantin Balasoiu, a precizat ca deocamdata unitatea foloseste surse proprii de finantare, dar ca are pachete financiare pentru împrumuturi la banci. „Pe lânga investitiile de mediu, avem de facut si modernizari. Este vorba de bani foarte multi, anul acesta, avem cheltuieli de 27 - 30 de milioane de euro, apoi avem deja un plan financiar pentru credite pe 25 de ani, în valoare de 210 milioane de euro“, a declarat Balasoiu. Societatea craioveana, ca si cele din Turceni si Rovinari, ar urma sa fie privatizata în acest an, conform declaratiilor facute recent de ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian. Deocamdata însa, strategia prin care statul va face privatizarea nu este realizata. De la 1 mai, CE Craiova a trecut în custodia Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), care se va ocupa de privatizare. Pâna acum, procedurile nu au avansat. Teodor Atanasiu, presedintele AVAS, le-a promis sindicalistilor la începutul acestei saptamâni ca strategia de privatizare se va face împreuna cu ei. În legatura cu acest aspect, directorul Balasoiu sustine ca la CE Craiova nu mai este loc de disponibilizari: „Strategia de privatizare urmeaza sa fie elaborata. În ceea ce priveste restructurarile, nu se mai poate disponibiliza nici unul din cei 1.627 de salariati, pentru ca deja suntem sub schema minima de functionare a instalatiei. Mai mult, prin investitii vor aparea noi instalatii, care trebuie mentinute, si deci vom avea nevoie de personal“. Investitii mari la Turceni si Rovinari Cele mai mari investitii, conform planului ARPM Craiova, le are însa de facut CE Turceni. Aici este nevoie de aproximativ 877 de milioane de euro în urmatorii ani. Directorul societatii, Dumitru Ilinca, spune ca tot creditul bancar va fi o sursa importanta de finantare. „Avem deja oferte de la patru institutii bancare, pentru a contracta un credit în valoare de 300 de milioane de euro, si mai avem în plan unul - de 100 de milioane de euro, pentru investitii la groapa de cenusa. Restul sumelor necesare speram sa le acoperim din surse proprii“, a spus Ilinca. În ceea ce priveste privatizarea, directorul a afirmat ca nu poate da amanunte pâna când strategia nu va fi discutata cu presedintele AVAS, Teodor Atanasiu. Si la CE Rovinari, unitatea va apela la împrumuturi pentru a-si putea onora obligatiile. Conform ARPM Craiova, societatea are de facut investitii de circa 336 de milioane de euro. Directorul Ion Dondera sustine ca numai 80 de milioane vor proveni din credite. „Suntem în negocieri cu o banca pentru a contracta un credit în valoare de 80 de milioane de euro. Alte 40 le vom investi din surse proprii si speram ca si celelalte sa fie tot din surse proprii, pentru ca investitiile sunt esalonate pe mai multi ani“, a afirmat Dondera. Interes din partea investitorilor Daca initiativa de privatizare a acestor unitati se va concretiza în acest an, viitorii investitori vor avea de achitat mult timp creditele contractate. Interesant este ca piata energiei este vânata de companii straine importante care activeaza în domeniu, cu toate ca se stie ca producatorii de energie au nevoie de investitii serioase pentru modernizari si ameliorarea conditiilor de mediu. Ramâne de vazut daca investitorii îsi vor asuma creditele sau valoarea lor va fi scazuta din pretul de vânzare. Demersurile pentru privatizarea celor trei unitati au început în 2005, când guvernul a mandatat ministerul de resort sa semneze împreuna cu CE Rovinari si CE Craiova contracte de servicii de consultanta financiara cu consortiul compus din Deloitte Central Europe Limited si Fondul Româno-American de Investitii. Potrivit presedintelui AVAS, Teodor Atanasiu, companii de profil italiene, germane si franceze s-au aratat interesate de privatizarea complexurilor energetice. Cele trei entitati ar putea fi privatizate în a doua jumatate a anului. Grupul ceh CEZ si italienii de la Enel si-au exprimat în mai multe rânduri interesul pentru achizitionarea producatorilor de energie. Conform strategiei de privatizare, statul va vinde 51% din capitalul social al CE Turceni si un pachet de 65% din actiunile CE Rovinari, în timp ce pentru CE Craiova strategia nu a fost finalizata. Specialistii în domeniul energiei sunt de parere ca CE Turceni si Rovinari sunt mai interesante pentru potentialii investitori decât CE Craiova deoarece, atunci când s-au constituit complexurile, cel din urma a primit în custodie o singura cariera, care îi asigura doar 10% din consum.