Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR) a sarbatorit, pe 22 iunie, la Clubul Diplomatilor din Bucuresti, 15 ani de la reluarea activitatii miscarii patronale pentru IMM in Romania. La eveniment au participat reprezentanti ai unor ministere, ministrul IMM, Ovidiu Silaghi, seful Delegatiei Comisiei Europene in Romania - Donato Chiarini, reprezentanti din partea Ministerului Economiei si Finantelor, Ministerului Muncii, Administratiei Publice etc.
CNIPMMR este confederatia patronala cea mai reprezentativa la nivel national si este focalizata pe IMM. Infiintat acum 15 ani, Consiliul militeaza la nivel national, local si international pentru crearea unui mediu de afaceri favorizant crearii si sustinerii IMM. Prin departamentele sale, prin cele 98 de structuri teritoriale si prin firmele expert agreate, furnizeaza o gama cuprinzatoare si variata de servicii pentru intreprinzatori (informare, contacte de afaceri, training, consultanta, servicii etc.).
Ovidiu Nicolescu, presedintele CNIPMMR, ne-a declarat ca organizatia pe care o reprezinta este cunoscuta si activa si la nivel european, fiind membru al European Association of Craft, Small and Medium - Sized Entreprises (UEAPME) si la nivel mondial in cadrul Asociatiei Mondiale pentru IMM (WASME). "Din datele istorice pe care le detinem, prima asociatie patronala de genul CNIPMM a fost infiintata la Cluj, acum 136 de ani, cand a luat fiinta prima asociatia patronala din localitatea ardeleana. Suntem prezenti peste tot, de la comisiile de dialog social, organizarea mai multor grupuri de lobby, oferirea de servicii profesionale si pana la discutiile cu politicienii pentru emiterea unor legi favorabile mediului de afaceri. De asemenea, suntem prezenti la mai toate intrunirile cu IMM-urile din Europa si din lume. In Romania si in mai toate tarile lumii, IMM-urile formeaza 99% din mediul economic, de aceea este nevoie sa fim bine reprezentati si bine sustinuti, ajutati chiar de toate guvernele care se succeda la Putere", a precizat presedintele CNIPMMR.
Ovidiu Silaghi a cerut dublarea sumei alocate pentru IMM
Donato Chiarini, reprezentantul Comisiei Europene, a subliniat nevoia intreprinzatorilor romani de a se adapta la noile conditii ale UE, fiind necesara o cultura antreprenoriala moderna. Prin urmare trebuie schimbat sistemul educational in acest sens. "Este bine ca la ora actuala Romania este deschisa competitiei, dar trebuie sa stiti ca participati la un maraton in care trebuie sa invatati totul repede si sa dati dovada de rezistenta, multa rezistenta. Este nevoie, de asemenea, de clarificarea capitalului de risc, de securitatea bancilor si fiecare intreprinzator sa fie constient ca inovarea este cheia competitiei, este capitala chiar", a declarat reprezentantul CE. Ministrul IMM a prezentat, in premiera, cele doua proiecte de acte normative, prin care a cerut Executivului ca suma alocata pentru IMM sa fie dublata si sa se reglementeze TVA la exportul pe care il fac IMM, la fel ca in cazul marilor intreprinderi. Ovidiu Silaghi a recunoscut insa ca marea problema a ministerelor este coruptia si birocratia, factori care ingreuneaza activitatea IMM si pe cea a emiterii unor legi cu rapiditate si cu eficienta.
Ioan Mintas, prim-vicepresedintele CNIPMM, a declarat, la randul sau, ca, de-a lungul acestui deceniu si jumatate de munca, implinirile nu au fost putine. Stradania Consiliului este aceea de a schimba mentalitati si a aduce IMM-urilor un suflu european. La ora actuala Consiliul are circa 60.000 de membri in toata tara. "Am militat intotdeauna pentru unificarea tuturor organizatiilor patronale din Romania, ajungand sa ia fiinta Alianta Confederatiilor Patronale din Romania. Lipsa de informatii institutionalizate, lipsa de comunicare cu unele dintre autoritatile statului si, in general, o slaba organizare a intregului proces al aderarii tarii noastre la UE au facut ca pentru multi intreprinzatori drumul parcurs pana la aderare si, ceea ce este mai grav, si cel de dupa aderare sa fie unul al intrebarilor ramase fara raspuns, fapt care a generat si genereaza pierderi importante. Unii, in schimb, au reusit sa se descurce in hatisul normelor europene si sa ramana in competitie. Trist este ca mai mult de jumatate dintre IMM-urile intervievate de noi nu intentioneaza sa acceseze fonduri europene. O cauza principala pentru aceasta situatie ar fi, desigur, birocratia exagerata si multele insuccese in incercarea de accesa fonduri. Dar suntem la inceput si doresc ca, pana la urma, sa accesam cat mai multi bani din sumele puse la dispozitie de UE", a conchis Ioan Mintas.