Consiliul Concurentei va acorda mai multe ajutoare de stat cu caracter orizontal
Realitatea Romaneasca
Luni, 10 Ianuarie 2005
309
Din 2005, structura ajutoarelor de stat cu caracter orizontal vor fi majoritare comparativ cu cele verticale, de restructurare, care au predominat in 2004, reflectand astfel evolutia economiei romanesti, sustine presedintele Consiliului Concurentei, Mihai Berinde.
Astfel, pana in 2007, cand ajutorul de stat va trece din competenta nationala in cea a Uniunii Europene, vom evita riscul ca agentii economici romani sa nu ramburseze ajutoarele de stat primite, crede presedintele Consiliului Concurentei.
“Pentru aceasta, de anul acesta vom dezvolta cooperarea cu autoritatile comunitare si cu tarile din UE, astfel incat sa respectam toate criteriile in domeniu din legislatia romaneasca, deja armonizata cu cea europeana“, a mai apreciat Mihai Berinde. Conform strategiei sale, Consiliul Concurentei va fi mai prezent in reglementarea unor aspecte ce apar pe piata, unde se va recurge la investigatii ca urmare a diferitelor sesizari pe care le primeste, dar si din proprie initiativa.
Tot in domeniul concurentei se va continua dialogul cu autoritatile, grupul de lucru interministerial pe probleme de concurenta monitorizand proiectele de acte normative care ar putea contine masuri cu efecte anticoncurentiale, astfel incat sa se evite aparitia unor reglementari ce ar putea conduce la distorsiuni pe piata.
De asemenea, in urmatoarea perioada, Consiliul va analiza modul in care se realizeaza achizitiile publice, precum si legislatia in domeniu, pentru a vedea daca exista practici anticoncurentiale si in acest sector.
Euronews
Luni, 3 Martie 2025
309
Euronews
Luni, 3 Martie 2025
309
TVR
Luni, 3 Februarie 2025
309
Antena3
Luni, 3 Februarie 2025
309