Cu toate ca in ultimul an leul a avut o spectaculoasa apreciere fata de valutele internationale, iar statisticile arata ca nivelul cresterii economice este unul dintre cele mai mari comparativ cu restul statelor europene, scandalurile politice tin pe loc Romania.
Asa se face ca, chiar daca din decembrie 2005 si pana in prezent rata inflatiei a fost tot mai mica, iar ceilalti indicatori tot mai favorabili, ratingul de tara acordat de compania de rating Coface a ramas la aceeasi valoare. Aceasta a mentinut calificativul acordat Romaniei la "A4", nivel anuntat in decembrie 2005, enumerand printre slabiciuni o posibila ingreunare a procesului de reforma pe fondul tensiunilor din mediul politic.
Ratingul "A4" indica un istoric mediocru al platilor, care se poate inrautati din cauza unui mediu economic si politic ce se deterioreaza. Probabilitatea de neplata este inca admisibila. Clasificarea Coface include sapte clase de risc: "A1", "A2", "A3", "A4", "B", "C", "D", iar calificativele sunt actualizate trimestrial. Institutia emite ratinguri pentru 151 de state, masurand riscul mediu al aparitiei incidentelor de plata la companiile dintr-o anumita tara. Analistii atrag atentia si asupra riscurilor favorizate de nivelul inalt al deficitului de cont curent, cresterea semnificativa a creditelor, dar si pierderile societatilor de stat din domeniul energetic, pe fondul avansului redus al preturilor la energie. Principalele avantaje ale Romaniei sunt piata interna relativ mare si forta de munca destul de ieftina si calificata.
Cresterea economica aferenta anului trecut a fost impulsionata in special de consumul intern, sustinut atat de cresterea salariilor, cat si de avansul semnificativ al creditelor de consum, mai noteaza agentia de rating.
Mai trebuie spus ca ratingurile acordate de agentiile internationale masoara abilitatea unei tari de a furniza companiilor private, rezidente sau nerezidente, precum si entitatilor guvernamentale, valuta necesara derularii activitatii acestora.