Banca Nationala a Romaniei (BNR) va pune in circulatie, incepand cu 13 decembrie 2004, o moneda din aur cu valoarea nominala de 100 de lei, emisiunea “Istoria aurului-engolpion cantacuzin“, potrivit unui comunicat al institutiei.
Moneda va avea o greutate de 1,224 grame, iar aversul monedei contine in centru inscriptia “Romania“, sustinuta de un ornament medieval.
Stema Romaniei, flancata de anul emisiunii “2004“, fragmentat in doua si valoarea nominala “100 lei“ sunt amplasate in partea superioara, respectiv inferioara a monedei.
Pe reversul monedei este reprodusa imaginea engolpionului arhieresc din aur reprezentand vulturul bicefal cu cruce, simbol heraldic al Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. Inscriptia “engolpion cantacuzin“ este gravata circular, de o parte si de alta a vulturului bicefal.
Tirajul emisiunii, destinat vanzarii in tara si in strainatate, este de 1.000 de exemplare, iar pretul de vanzare al monedei este de 1.560.000 de lei.
Monedele din aur au putere circulatorie pe teritoriul Romaniei.
In ceea ce priveste punerea in circulatie, in scop numismatic, a monedelor din aur, aceasta se realizeaza prin ghiseele sucursalelor Bucuresti, Cluj, Iasi si Timis ale BNR.