AmosNews: BNR pune in circulatie doua monede din argint dedicate aniversarii a 150 de ani de la unificarea institutiilor politice
Banca Nationala a Romaniei va pune in circulatie, in scop numismatic, incepand cu data de 28 mai 2012, un set de doua monede din argint dedicate aniversarii a 150 de ani de la unificarea institutiilor politice centrale ale Romaniei moderne - deschiderea primului parlament (bicameral) si constituirea primului guvern.
Caracteristicile celor doua monede din argint sunt urmatoarele:
Valoare nominala 10 lei
Metal argint
Titlu 999‰
Forma rotunda
Diametru 37 mm
Greutate 31,103 g
Calitate proof
Cant zimtat
Aversul 1 prezinta portretul lui Alexandru Ioan Cuza - domnitorul in vremea caruia s-au deschis lucrarile primului parlament al Principatelor Unite si cel al mitropolitului Nifon - primul presedinte al parlamentului, numele celor doua personalitati, stema Romaniei, anul de emisiune, valoarea nominala "10 LEI" si inscriptia in arc de cerc "ROMANIA".
Reversul 1 reda in interiorul unui chenar circular stema din 1862 a Principatelor Unite; la exterior, inscriptia circulara "PRIMUL PARLAMENT AL PRINCIPATELOR UNITE - 150 DE ANI"; in exerga, anul "1862".
Aversul 2 prezinta portretul lui Alexandru Ioan Cuza - domnitorul in vremea caruia s-a constituit primul guvern al Principatelor Unite si cel al lui Barbu Catargiu - prim-ministrul acestui guvern, numele celor doua personalitati, stema Romaniei, anul de emisiune, valoarea nominala "10 LEI" si inscriptia in arc de cerc "ROMANIA".
Reversul 2 reda in interiorul unui chenar circular stema din 1862 a Principatelor Unite; la exterior, inscriptia circulara "PRIMUL GUVERN AL PRINCIPATELOR UNITE - 150 DE ANI"; in exerga, anul "1862".
Monedele din argint care alcatuiesc setul, ambalate in capsule de metacrilat transparent, vor fi insotite de brosuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate in limbile romana, engleza si franceza.
Brosurile includ certificatul de autenticitate, pe care se gasesc semnaturile guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei si casierului central.
Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 500 de seturi.
Pretul de vanzare, exclusiv TVA, pentru setul de doua monede din argint, inclusiv brosura de prezentare, este de 700,00 lei/set.
Cele doua monede din argint, care alcatuiesc setul, dedicate aniversarii a 150 de ani de la unificarea institutiilor politice centrale ale Romaniei moderne - deschiderea primului parlament si constituirea primului guvern au putere circulatorie pe teritoriul Romaniei.
Punerea in circulatie, in scop numismatic, a setului de doua monede din argint dedicate aniversarii a 150 de ani de la unificarea institutiilor politice centrale ale Romaniei moderne - deschiderea primului parlament si constituirea primului guvern se realizeaza prin sucursalele regionale Bucuresti, Cluj, Iasi si Timis ale Bancii Nationale a Romaniei.