Prima intalnire care a avut loc ieri intre reprezentantii conducerii si ai celor patru sindicate reprezentative in vederea demararii negocierilor noului Contract Colectiv de Munca (CCM) de la Combinat a fost o ocazie pentru discutarea problemelor sociale existente pe platforma siderurgica.

Stabilirea componentei celor doua comisii de negociere a CCM-ului, una din partea administratiei si alta alcatuita din reprezentantii FSS Metarom Galati, Sindicatul Solidaritatea al Metalurgistilor (SSM), UTSL si Forum, a esuat, dupa discutii care au durat aproape jumatate de ora. Si asta pentru ca reprezentantii celor patru organizatii sindicale nu au ajuns la un acord in privinta numarului de persoane pe care fiecare sindicat il va avea in comisia de negociere. Variantele propuse de sindicalisti au fost diverse, una fiind ca fiecare dintre cele patru sindicate sa aiba doar cate un membru titular in comisia de tratative, alta fiind ca fiecare din cele peste 10 sindicate care au reprezentativitate sa aiba un reprezentant cu drepturi depline. Deoarece sindicalistii nu au putut ajunge la o intelegere pe aceasta tema, senior managerul Combinatului, Ionel Bors, le-a comunicat ca la urmatoarea sedinta de negociere, a carei data nu a fost stabilita, fiecare sindicat sa prezinte copie dupa sentinta judecatoreasca de obtinere a reprezentativitatii si sa prezinte mandatul dat de sindicat in care sa se specifice persoana nominalizata sa participe la negocieri, ca titular sau supleant. Desi componenta comisiei sindicale nu a putut fi batuta in cuie, s-a convenit de principiu ca sedintele de negocieri sa fie filmate. Chiar daca reprezentantii conducerii Combinatului au fost de acord cu acest lucru, marul discordiei a fost "destinatia" casetelor, existand solicitarea ca o copie a lor sa fie data si sindicatelor, solicitare care nu a fost pe placul administratiei.

Puii si grupurile sociale, subiecte de discutii

Liderul sindicatului Siderurgistul, Ionica Pricopi, a cerut devansarea datei de organizare a comisiei de dialog social pentru a putea fi discutate problemele sociale existente pe platforma siderurgica, cum ar fi cele legate de distribuirea puilor, care au fost inlocuiti cu gaini, sau de starea vestiarelor sau grupurilor sociale. Astfel, sindicalistii au sesizat faptul ca se inregistreaza intarzieri la reabilitarea unor vestiare sau grupuri sociale precum si faptul ca la unele din cele care au fost renovate s-au produs deja defectiuni la unele instalatii. O alta problema adusa in discutie a fost cea legata de starea jalnica a statiilor din interiorul Combinatului unde angajatii coboara sau se urca in mijloacele de transport, sindicalistii cerand reabilitarea acestora precum si repararea soselei din fata portii comerciale a unitatii. Si lipsa apei reci de la grupul social principal de la UCC, din cauza lipsei de presiune a apei, a fost semnalata de catre sindicalisti. O alta doleanta a sindicatelor a fost aceea ca in afara efectuarii controlului medical periodic al siderurgistilor, administratia sa suporte costurile mai multor analize medicale pe care angajatii trebuie sa le faca atunci cand sunt diagnosticati ca au o serie de afectiuni in urma controlului medical periodic. Sindicalistii au mai cerut angajarea unui medic internist care sa ii consulte pe salariati astfel incat acestia sa nu mai fie nevoiti sa scoata bani din buzunar atunci trebuie sa se duca la medic.