Presedintele PSD Botosani, senatorul Gheorghe Marcu (foto), alaturi de parlamentarii PSD, Costica Macaleti si Andrei Dolineaschi, 10 consilieri judeteni ai PSD si 2 consilieri judeteni ai PRM, dar si 20 de primari PSD au contestat bugetul judetului Botosani pe 2011.
Motivul care sta la baza acestui demers consta in nerespectarea legislatiei in domeniu, mai ales ca alocarea banilor pentru buget s-a facut intr-o maniera discretionara. Astfel, semnatarii plangerii au declarat ca daca nu se va revizui alocarea bugetara, vor inainta documentul in instanta.
"Am facut apel la ratiune si au timp sa revina asupra hotararii. Pot sa aiba capacitatea ca au gresit si sa revina la decizie", a declarat presedintele PSD Botosani, Gheorghe Marcu. Mai mult, senatorul PSD vorbeste despre o alianta la nivel local dintre PDL si PNL, contrar opozitiei unite create la nivel national, acuzand ca alocarea banilor pentru primariile PSD s-a facut in bataie de joc, fara sa se tina cont de necesitatile locale, ci doar de culoarea politica.