Inspectoratul Teritorial in Constructii (ITC) i-a intocmit afaceristului Ilie Hondoreanu dosar penal pentru faptul ca nu a oprit lucrarile la un gard de imprejmuire a vilei pentru care nu avea autorizatiile necesare si care mai era construit si pe domeniul public. Deoarece a ales sa ignore dispozitiile Inspectoratului, Hondoreanu va trebui acum sa raspunda in fata instantei. In alta ordine de idei, tot reprezentantii Inspectoratului Teritorial au precizat ca ajutoarele date de Guvern sinistratilor pentru reconstructia caselor afectate de inundatii l-au tentat si pe un primar din Tulcea, care si-a inscris casa pe lista locuintelor inundate, cu toate ca aceasta nu avea nimic. De la inceputul acestui an si pana acum, Inspectoratul Teritorial in Constructii a incheiat doua dosare penale pentru refuzul de a stopa activitatea la constructiile gasite cu nereguli. Unul dintre "posesorii" unui astfel de dosar penal este si Ilie Hondoreanu, patronul complexului Hondor Still. Acesta incepuse sa-si imprejmuiasca proprietatea detinuta in Eforie Sud cu un gard din zidarie, sustinut de stalpi de beton. Inspectorii ITC au constatat ca nu exista nici o autorizatie de construire pentru respectivul gard, motiv pentru care acestia au dispus incetarea lucrarilor. Pe langa lipsa autorizatiilor, gardul construit de Ilie Hondoreanu se afla si pe domeniul public, construirea acestuia fiind ilegala. "Dupa efectuarea fiecarui control si dispunerea incetarii construirii, inspectorii ITC fac si o poza pentru a imortaliza stadiul fizic al lucrarii la data opririi lucrarilor de construire. Daca atunci cand revin pe teren realitatea nu mai corespunde imaginii din poza, atunci e clar ca beneficiarul constructiei nu a tinut cont de dispozitiile date", a declarat inspectorul sef al Inspectoratului Teritorial in Constructii, Nicolae Ciocanel. La fel s-a intamplat si in cazul gardului construit de Hondoreanu, care se pare ca a ales sa ignore dispozitiile date de inspectorii ITC. Pentru acest lucru i s-a intocmit dosar penal, urmand ca instanta sa hotarasca penalitatile pe care acesta le va avea de suportat.

Amenzi de zeci de milioane pe litoral

Alte controale efectuate de Inspectoratul Teritorial in Constructii au fost cele de pe plajele din statiuni, in care au fost verificate strict constructiile de pe plaja. Principalele nereguli intalnite au fost nerespectarea proiectului initial, inceperea construirii fara a avea autorizatia de construire si continuarea lucrarilor dupa data de 15 mai, data de la care toate activitatile de construire pe plaje trebuie sa inceteze, datorita inceperii oficiale a sezonului estival. Masurile luate de inspectorii ITC au fost oprirea imediata a lucrarilor, amendarea proprietarilor si aducerea in legalitate a acestora. Astfel, au fost aplicate noua amenzi contraventionale, in valoare totala de 72 de milioane de lei, fiind gasite cu nereguli sase constructii pe plaja din Mamaia, doua pe plaja din Eforie Nord si una in Eforie Sud. In alta ordine de idei, odata cu retragerea completa a apelor Dunarii din localitatile afectate de inundatii, inspectorii Inspectoratului Teritorial in Constructii au putut analiza mai bine situatia locuintelor inundate. "Am realizat cate un dosar despre fiecare locuinta afectata de inundatii in parte, fara a include insa si anexele", a declarat inspectorul sef Nicolae Ciocanel. Principala problema cu care se confrunta insa ITC este lipsa oamenilor, in tot inspectoratul existand numai 18 inspectori de specialitate care trebuie sa acopere tot judetul Constanta. "Aceste situatii nu pot fi facute din birou, altfel riscam sa dam despagubiri pentru case care nu au nimic, cum a fost in judetul Tulcea, unde un primar si-a pus locuinta pe lista celor afectate de inundatii. La fata locului s-a descoperit insa ca locuinta era in perfecta stare, asa ca a fost taiat de pe lista", a mai afirmat inspectorul sef Nicolae Ciocanel. Evaluarea locuintelor a inceput in perioada Pastelui, insa atunci nu au putut fi facute decat evaluari partiale, deoarece majoritatea caselor afectate erau inca acoperite de ape. Acum, inspectorii au putut face o evaluare totala a stricaciunilor cauzate de ape, intrand in fiecare locuinta si facand poze ale zonelor afectate. In cazul caselor care au nevoie doar de reparatii sau de consolidari este posibil ca proprietarii sa primeasca doar materialele necesare efectuarii acestor lucrari, banii urmand sa revina celor ale caror case trebuie reconstruite. Astfel, la Ostrov, in urma verificarilor efectuate de inspectorii ITC au fost gasite sase case trebuie reconstruite si 52 de case care au nevoie de consolidare, in localitatea Topalu sunt noua case afectate, in Seimeni sunt doua case, iar in localitatea Oltina sunt cinci case prabusite si 37 inundate. Tot inspectorii ITC a trebuit sa verifice si stricaciunile provocate drumului judetean si digurilor de pe malul Dunarii. "Se pare ca singurul dig care a rezistat a fost cel din dreptul localitatii Harsova, restul trebuind consolidate", a declarat inspectorul sef Nicolae Ciocanel.