Pe langa accidentele de circulatie, soferi bauti, centuri de siguranta nepurtate si alte asemenea, de se ia cu mainile de par cand trebuie sa iasa in strada, Politia Rutiera mai are, de cateva luni, o alta "atributiune". Trebuie sa alerge dupa masinile neradiate ale fostilor proprietari care, la momentul la care au instrainat automobilul, au "uitat" sa procedeze si la radierea acestora din evidente.
Problema Politiei Rutiere dateaza de mai mult timp, inca de acum 3-4 ani, insa din luna februarie, cand a intrat in vigoare ordonanta in domeniu, ea s-a acutizat. Mii de dosare ale fostilor proprietari de masini s-au adunat pe rafturi, fiecare dintre acestia dorind sa precizeze ca el nu mai este proprietar si ca degeaba i-a venit amenda pe numele lui. Intrebati insa de ce nu si-au radiat automobilul daca tot l-au vandut, toti dau din umeri. Au uitat, n-au avut timp si asa mai departe. Ordonanta intrata in vigoare in luna februarie a anului in curs, avand, printre altele, si scopul de a crea o baza de date comuna cu asiguratorii si RAR-ul, zice negru pe alb ca Directia Regim Permise si Inmatriculari Auto are obligatia sa instiinteze si sa amendeze toti proprietarii care pana la acea data nu si-au incheiat asigurarea auto obligatorie. Iar amenda este de la 3 000 RON la 5 000 RON, deci o suma destul de frumusica. Urmarea a fost ca Politia Rutiera s-a pomenit deodata cu un buluc de cetateni vociferand ca este o greseala, pentru ca masina nu mai este de mult pe numele lor. De radiat, n-a radiat-o insa nimeni. Avand o atitudine de parca Politia Rutiera ar fi vinovata pentru aceasta situatie, constantenii explica senini ca da, au vandut masina, dar nu au completat nici macar rubrica de pe verso a certificatuluui de inmatriculare, unde scrie: "instrainat catre... la data de...". Daca macar aceste date ar fi completate, orice agent de circulatie care l-ar opri pe sofer in trafic ar observa ca au trecut cele 30 de zile prevazute de lege de la data vanzarii, ar opri certificatul de imnatriculare, ar lua placutele si la revedere. Subcomisar Tudorel Dogaru, seful Biroului Drumuri Nationale si Europene din cadrul S.P.R. Constanta, este de parere ca numai 40% din cei care isi instraineaza masinile sunt atat de constienti incat sa procedeze si la radierea lor. Cu alte cuvinte, 60% dintre cei care isi vand masinile nu le radiaza. Iar dupa ce observa ca nu mai e de gluma, pentru ca radarul a trimis amenda pe numele lor, se hotarasc sa depuna cererea de radiere, politistii de la Rutiera fiind obligati sa caute actualul proprietar, lucru deloc usor, pentru ca masina se poate sa fi fost vanduta la a cincea sau a sasea mana sau pur si simplu sa fie de mult la fiare vechi.