Pana in prezent, au fost solutionate 38% dintre cererile de restituire a proprietatilor preluate abuziv si care intra sub incidenta Legii nr. 10 din 2001, potrivit datelor Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP), preluate de Eu-Ro Newsletter.
Din totalul de aproximativ 206.000 notificari inregistrate pe Legea 10, au fost solutionate peste 78.000 de notificari. Pentru a avea o imagine comparativa, trebuie precizat ca la nivelul anului trecut erau solutionate mai putin de jumatate din acest numar.
In ceea ce priveste aplicarea legilor din domeniul fondului funciar, pana in prezent au fost solutionate aproximativ 83% din cereri (510.000 de cereri din totalul de 620.000 de cereri depuse).
In scopul verificarii modului concret de aplicare a Legii nr.10 din 2001, Corpul de control al ANRP s-a deplasat in prima jumatate a acestui an in35 de localitati din 22 de judete. In urma acestor controale, au fost incheiate 63 de procese-verbale insumand amenzi in cuantum de 189.000 de lei.
In ceea ce priveste aplicarea legilor fondului funciar, pana la sfarsitul lui august 2006, Corpul de control al Autoritatii a efectuat peste 310 controale si a aplicat amenzi in valoare de peste 1.100.000 de lei. (M.C.I.)