Descopera.ro: Planetele nu sunt unica posibilitate: unde altundeva s-ar putea ascunde viata extraterestra?
(Continuare)
Daca nu o planeta, atunci ce?
• Aici incepe sa se contureze noua viziune: daca o exoplaneta aflata in zona habitabila este de tipul unei gigante gazoase, improprie vietii, n-am putea totusi gasi prin apropiere ceva mai potrivit, de pilda o "luna" a ei?
• Cercetari recente intreprinse de doi cercetatori de la Universitatea Edinburgh, Duncan Forgan si Vergil Yotov, care au realizat modelari matematice computerizate ale unor sisteme solare cu planete ce au si sateliti naturali (luand in calcul diferiti factori legati de gravitatie, eclipse, cantitatea de radiatie reflectata de exoplanete, factori care ar influenta climatul satelitilor acestora), sugereaza ca siexolunile ar putea oferi conditii propice vietii.
• Pentru moment, vorbim despre exoluni la modul ipotetic (veti vedea mai departe cum stam cu descoperirea lor); totusi, Duncan Forgan si Vergil Yotov, increzatori in acuratetea modelului lui, au impartit, cu ajutorul lui, exolunile ipotetice in mai multe clase (habitabile, fierbinti, glaciale si variabile); cele mai promitatoare ar fi, desigur, cele din prima categorie, pe care, conform modelului teoretic al cercetatorilor, pe mai mult de 10% din suprafata ar exista apa la temperaturi intre 0 si 100 grade (lichida, adica), fluctuatiile in jurul temperaturii medii fiind mici.
• Cele fierbinti ar avea permanent temperaturi medii de peste 100 grade (prea fierbinti, zicem noi, pentru viata), iar cele glaciale ar fi prea reci, fiind inghetate permanent; in ambele cazuri, mai putin de 10% din suprafata ar fi habitabila. Cele din categoria a patra ar fi, in principiu, habitabile in mare parte, numai ca marimea suprafetei habitabile ar varia foarte mult in timp.
• Una peste alta, arata studiul celor doi cercetatori, climatul exolunilor ar fi mult mai complex decat sugerau cercetarile anterioare; important e insa ca aceasta complexitate lasa loc posibilitatii ca o combinatie specifica de parametri sa alcatuiasca un ansamblu de conditii favorabile dezvoltarii vietii.
cLa urma urmei, de ce nu? Luand ca referinta ceea ce cunoastem cat de cat - planetele din sistemul nostru solar - constatam ca unele dintre ele au luni pe care exista apa lichida (chiar daca alte conditii nu par prea imbietoare pentru viata): cercetarile au aratat ca pe Enceladus, satelitul lui Saturn, ar exista un ocean de apa, ascuns sub o crusta groasa de hidrocarburi inghetate, iar specialistii banuiesc, plini de speranta, ca si pe Europa, satelitul lui Jupiter, ar exista apa lichida, sub gheata. Deci, ar fi posibil...
O lume in care exista apa, chiar asociata cu multa gheata, ar putea fi locuibila; ar putea exista forme de viata capabile sa suporte foarte bine asemenea conditii, ba chiar unele mai dificile. Sa nu uitam ca si pe Terra exista viata chiar in regiuni foarte inospitaliere pentru om, ca exista unelevietuitoare (numite extremofile) ale caror rezistenta si adaptabilitate la conditii extreme sunt pur si simplu stupefiante, cum sunt ciudatele tardigrade, atat de "dure" incat parca vin dintr-o alta lume, cu conditii de trai mult mai aspre decat ale Terrei.
Nu mai ramane decat sa descoperim niste exoluni...
(Va urma)