Senatorul Gheorghe Saghian a sustinut o declaratie politica cu titlul: "Copiii intitutionalizati - problema noastra, a tuturor", pe care o puteti citi in continuare.

Unul dintre subiectele de care suntem cu totii constienti, dar caruia nu ii acordam suficienta atentie este acela al copiilor institutionalizati. Consider acest subiect unul sensibil si care ar trebui sa dobandeasca o importanta mai mare. Motivele sunt multiple si deloc de neglijat.
Este momentul sa actionam concret pentru ameliorarea situatiei, mai ales in conditiile in care avem si dovezi stiintifice pe baza carora putem fundamenta legi, strategii si actiuni. Una dintre acestea este reprezentata de studiul BEIP - Bucharest Early Intervention Project, inceput in 2000 de catre o echipa de cercetatori din Statele Unite, conceput astfel incat sa examineze efectele institutionalizarii asupra dezvoltarii creierului si comportamentului copiilor si sa determine daca aceste efecte pot fi remediate in cazul dezinstitutionalizarii, in acest caz plasamentul in asistenta maternala sau in familie. Rezultatele acestui studiu, dupa 12 ani de munca intensa, au fost prezentate la Palatul Parlamentului in cadrul unei conferinte din data de 13 noiembrie.
In primul rand, daca este sa ne referim la subiect in sine, copii institutionalizati se dezvolta mult mai dificil din punct de vedere biologic, emotional si comportamental decat cei care sunt plasati in forme de ingrijire familiala precum cele reprezentand asistentii maternali ori familiile adoptive. Prin urmare, calitatea vietii acestor cetateni este inferioara celei a altor persoane care traiesc in familii adoptive sau a celor care nu au fost institutionalizati niciodata.
In al doilea rand, avand in vedere dificultatile la nivel cognitiv, intelectual si emotional ale acestor copii din institutii, putem previziona ca inserarea acestora in societate si pe piata muncii va fi deosebit de dificila, acest lucru insemnand o noua dificultate si pentru stat, care va trebui sa prevada cheltuieli sporite privind asistenta acestora.
Mai departe, putem considera ca sistemul sanitar va infrunta provocari tot mai mari din cauza faptului ca acesti copii au nu doar o speranta de viata redusa, dar sunt si mult mai predispusi la o serie larga de afectiuni, incepand cu cele din spectrul psihiatric si mergand pana la boli neurologice grave.
In plus, gandindu-ne dintr-o perspectiva mult mai ampla si de viitor, este necesar sa ne intrebam la mostenirea noastra ca tara, la viitorul nostru in conditiile in care copiii parasiti si neglijati nu sunt integrati la timp in unitati familiale care sa le creeze cadrul propice dezvoltarii normale.
Numarul tot mai mare al copiilor abandonati trebuie privit si din punctul de vedere al nevoii unei preventii pe care statul trebuie sa o faca prin implementarea unor directii de educare concreta a tinerilor aflati la varsta reproducerii. Sa ne gandim constant la felul in care putem ameliora situatia copiilor abandonati, dar si la felul in care putem reduce numarul acestora prin reglementari clare ale atributiilor parintesti si mai ales a sanctiunilor la care parintii trebuie sa se supuna in situatia neglijarii, abandonarii copiilor.
Alte masuri ar putea include dezvoltarea unui sistem de protectie a copilului care identifica cu grija familii sigure si eficiente care pot avea grija de copiii abandonati sau orfani, dezvoltarea unei retele de asistenta maternala de inalta calitate, bine intretinuta, mentinuta si monitorizata, formata din asistenti maternali care primesc suportul profesional pentru a avea competenta educarii si formarii acestor copii. Mai mult, statul trebuie sa furnizeze copiilor abandonati si orfani suport educational si psihologic de durata, colaborand indeaproape cu specialistii in domeniu. Toate aceste masuri necesita o temelie legislativa clara si completa, precum si conjugarea eforturilor Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, precum si Ministerului Sanatatii si Ministerului Educatiei Nationale.