Magda Marincovici (Jurnalul National) : nCoV, un nou coronavirus suspect si periculos

Potrivit OMS, de la jumatatea anului trecut pana acum nCoV a provocat 16 decese
Potrivit ultimului buletin al OMS, Ministerul Sanatatii al Arabiei Saudite a anuntat 7 noi cazuri confirmate in laborator de infectie cu noul coronavirus (nCoV), dintre care 5 decese. Persoanele decedate erau din provincia Al Ihsa, din estul Arabiei Saudite, autoritatile asigurand ca "au luat toate masurile de prevenire necesare pentru a stopa transmiterea virusului". Doi bolnavi sunt in stare critica, la terapie intensiva. In nici unul dintre cazurile confirmate, investigatiile preliminare nu au indicat ca ar fi vorba de calatorii sau de un contact cu un animal contaminat. Persoanele contaminate cu noul coronavirus nu sunt rude.
OMS a anuntat, la sfarsitul saptamanii trecute, ca noul coronavirus este apropiat celui care provoaca sindromul respirator acut sever (SRAS), dar ca inca nu are suficiente date pentru a preciza modul si sursa de transmitere a acestuia. Epidemia de SRAS a procoat, in 2003, in China, peste 800 de decese, declansand o alerta sanitara la nivel planetar. Comparativ cu virusul care este la originea SRAS, noul coronavirus (nCoV) este diferit, in special pentru ca provoaca o insuficienta renala rapida.
Despre coronavirusuri se stie ca formeaza o mare familie de virusuri susceptibile de a provoca numeroase boli, de la banalul guturai pana la SRAS. Virusurile din aceasta familie sunt cauza multor boli atat la om cat si la animal. Porivit OMS, nCoV a fost detectat pentru prima data la jumatatate lui 2012, de atunci si pana acum fiind confirmate, prin teste de laborator, 24 de cazuri, dintre care 16 decese.
Tinand seama de situatia actuala si de informatiile disponibile, OMS recomanda statelor membre sa monitorizeze infectiile respiratorii acute severe (IRAS) si sa examineze temenic cazurile deosebite. In prezent, OMS colaboreaza cu experti internationali si cu tari unde au fost confirmate cazuri de infectie cu nCoV.
In tara noastra, Institutul Cantacuzino precizeaza pe site-ul lui ca pentru a fi investigati pacientii ar trebui sa cumuleze mai multe criterii, printre care: infectie respiratorie acuta, care poate include febra (temperatura mai mare de 38°C) si tuse; suspiciune de boala pulmonara parenchimatoasa (de ex. pneumonie sau sindrom de detresa respiratorie acuta (SDRA)) pe baza unor dovezi clinice sau radiologice de consolidare; calatorie sau sedere intr-o zona in care infectia cu noul coronavirus a fost recent raportata sau unde transmiterea s-ar fi putut produce (in prezent Quatar si Arabia Saudita).