MAGAZIN: Susan Clancy contra rapirilor extraterestre (Autor: DAN D. FARCAS)
In 2005 aparea, la Harvard University Press, cartea Abducted: How people Come to Believe They Were Kidnapped by Aliens (Rapit: Cum ajung oamenii sa creada ca au fost rapiti de extraterestri) de Dr. Susan A. Clancy. Merita sa-i consacram un comentariu intarziat, fie si deoarece opiniile exprimate de ea au fost folosite recent, intr-un articol publicat intr-o alta revista din Romania, ca o autoritate pentru a argumenta ca pretinsele rapiri extraterestre nu sunt altceva decat paralizii in timpul somnului sau false amintiri produse prin regresie hipnotica. Pentru a avea o imagine mai corecta, spicuiesc mai jos cateva idei dintr-o recenzie facuta acestei carti, in aprilie 2006, de ufologul si fizicianul atomist Stanton Friedmann.
Acesta spune ca nu a avut mari sperante de la aceasta carte, scrisa de o persoana care nu cunostea decat superficial subiectul. A fost totusi socat, de cat de multa partinire si prejudecata a facut ea uz. Ea a ignorat, de pilda, complet cazurile in care mai multe persoane au fost rapite simultan, faptul ca majoritatea rapirilor au inceput in alta parte decat in pat, ca multi oameni si-au reamintit detaliile rapirii fara utilizarea hipnozei s.a.m.d.

Sindromul amintirilor false

Autoarea arata ca a ajuns la cercetarea rapirilor OZN, lucrand de fapt la sindromul amintirilor false in cazul abuzului sexual asupra copiilor, constatand ca de multe ori nu a avut loc niciun abuz. Ea spune ca in cazul rapirilor OZN era ceva similar, doar ca mult mai simplu. Clancy scrie:
- In rapirile extraterestre, oamenii au dezvoltat amintiri ale unui eveniment traumatic despre care putem afirma cu destul de multa siguranta ca de fapt n-a avut loc. Ea dorea asadar sa studieze cum se creeaza amintirile false la pretinsele victime ale unui abuz sexual si, dorea, pentru comparatie, sa repete studiul cu o populatie despre care ea era sigura ca poseda amintiri false, iar rapirile extraterestre pareau alegerea potrivita.
- Este greu de imaginat â€" comenta Friedman â€" cum putea sa inceapa asa-numita cercetare cu o astfel de prejudecata puternica. Asta este oare ceea ce se considera cercetare la Universitatea Harvard?, se intreba el.
Dr. Benjamin Simon, a fost un psihiatru remarcabil care a folosit hipnoza medicala pentru a ajuta veteranii de razboi sa recupereze amintirile oribile cauzate de socul exploziilor de proiectile. El i-a spus profesorului Dr. James McDonald ca intensitatea emotiei in sesiunile organizate cu Betty si Barney Hill, aparent rapiti, a fost uneori mai intensa decat orice a gasit in cazurile militare pe care le-a tratat.
Susan A. Clancy descrie si modul in care a alcatuit esantionul ei de studiu. A inserat un anunt in ziare ca asteapta sa i se adreseze persoane care considera ca au fost rapite de exteraterestri, ceea ce este foarte discutabil. Apoi a inlaturat persoanele pe care le-a considerat psihotice (un gest corect). Nu este insa clar daca ea a acceptat subiecti care au pretins ca au fost rapiti in grup, impreuna cu altcineva, si nu din paturile lor, ca si subiecti care nu au fost hipnotizati.
In mod normal, cineva care incepe o cercetare intr-un domeniu nou, va investiga mai intai literatura de specialitate. Desi ea afirma ca a facut asta, este inexplicabil cum de a ajuns la niste concluzii care ignora sau distorsioneaza flagrant atat cazurile cunoscute, cat si studiile facute de persoane care au studiat fenomenul perioade indelungate, si nu doar in treacat, pe baza unui esantion ad-hoc, asa cum a facut ea.
De pilda, Clancy vorbeste despre cazul a doi frati care, prin anii 1960, au vazut niste lumini stranii in timp ce canotau pe un lac din Maine, dupa care au scris o carte despre aventura lor si au devenit cunoscuti printre cei ce spun ca au fost rapiti. In realitate, este vorba despre un caz binecunoscut, petrecut in august 1976, care a implicat patru persoane nu doua, iar cartea The Allagash Abductions, analizand cazul, a fost scrisa de un ufolog cu experienta, inginerul Raymond Fowler, care a investigat cazul separat cu fiecare dintre martori. Volumul, faimos, nu este trecut la bibliografia de 14 pagini a cartii lui Clancy, in timp ce propriile ei cercetari sunt citate copios.
Argumentele folosite de Clancy sunt de tipul:
- Arata-mi un extraterestru si atunci voi crede ca exista.
O asemenea abordare poate fi numita stiintifica? Friedman se intreaba daca ea crede doar in existenta lucrurilor pe care le poate vedea. Cu siguranta ea va ignora atunci ca exista: dragoste, ura, neutroni, raze gamma, gauri negre s.a.m.d. Ea afirma sententios:
- Tendinta de a cauta sau de a interpreta acele dovezi care sunt favorabile credintei existente, sau de a reinterpreta dovezile nefavorabile este ceva omniprezent, chiar si printre oamenii de stiinta.
Friedman este perfect de acord, afirmand insa ca ea insasi este un bun exemplu in acest sens, atunci cand scrie:
- Nu acceptam explicatia cu rapirile extraterestre, deoarece nu exista nicio dovada externa sa-l sustina.
Este uimitor ca ea nu face niciodata referire la vasta colectie de cazuri OZN cu urme fizice, dintre care cel putin 16% implica si raportarea unor fiinte ciudate. Ea nu mentioneaza mai multe cazuri in care persoane, rapite separat, au confirmat, in mod independent, lacuna de timp care insoteste rapirea. In legatura cu cazul Betty si Barney Hill, comentariile ei sunt cu totul eronate. Dupa ce pretinde ca a citit cartea care analizeaza acest caz, ea scrie:
- Betty a detectat o stea stralucitoare, care parea sa-i urmareasca. Nervosi, ei au parasit soseaua principala luand-o pe drumuri inguste de munte, sosind astfel acasa doua ore mai tarziu decat era de asteptat.
In realitate, ambii soti au povestit, fara hipnoza, ca au observat, la mica distanta, un obiect mare avand un sir dublu de ferestre prin care Barney a vazut, cu un binoclu, fiinte ciudate. Clancy afirma ca povestea a fost cauzata de faptul ca Betty credea de mult timp in OZN-uri, era un fan al filmelor SF cu extraterestri, luandu-se dupa unul dintre acestea (The Bellero Shield) si a fost influentata de cartea lui Donald Keyhoe Farfuriile zburatoare sunt reale. In realitate Betty nu era fan SF, nu vazuse filmul mentionat si a citit cartea lui Keyhoe abia dupa experienta avuta, incercand sa inteleaga ce i s-a intamplat. Friedman mai verificase si ca extraterestrii din filmul respectiv nu semanau cu cei descrisi de sotii Hill. Clancy mai spune:
- Betty si Barney au fost sfatuiti sa se supuna hipnozei, pentru a se stabili daca â€" dupa cum ea banuia cu fermitate â€" au fost rapiti.
In realtate, ei au ajuns la medic pentru a vedea daca doctorul ar putea sa-l scape pe Barney de ulcerul sau si pentru ca sa afle ce s-a intamplat in lacuna de timp de doua ore.

Imaginatie fertila

Friedman comenta:
- Ar fi interesant sa stim mai exact de unde vine aceasta dezinformare a lui Clancy, dincolo de imaginatia ei fertila. Ea cu siguranta nu a citit cu atentie cartea lui John Fuller, prima consacrata cazului, nici pe cea a lui Terence Dickinson The Zeta Reticuli Incident, nici nu a urmarit emisiunea UFO Incident pe NBC, nici nu a vorbit cu Betty sau Barney, sau cu Dr. Simon sau cu John Fuller, sau chiar cu nepoata lui Betty, Kathy Marden, foarte familiarizata cu cazul si posesoare a fisierelor lui Betty Hill. Fisierele lui John Fuller se afla la Universitatea din Boston, nu departe de Harvard. Clancy, evident, nu a trecut nici pe acolo.
Friedman spune ca, in schimb, el facuse toate aceste lucruri.
Demonstrand atat prejudecata cat si ignoranta ei, Clancy scrie:
- Betty si Barney Hill â€" mamica si taticul celor rapiti â€" au devenit celebri in istoria rapirilor in anii 1960, deoarece, asa cum spune Seth Shostak, un astronom asociat cu Institutul SETI, ei au fost, mai mult sau mai putin, domnul si doamna Front Porch, adica un exemplu interesant de copiat. Un cuplu interrasial, in New England, nu putea fi un exemplu, in 1961, in niciun domeniu. Pe de alta parte, nicio persoana rezonabila nu-l poate considera pe Seth Shostak expert in niciun aspect al ufologiei si, cu atat mai putin in rapiri, in schimb el este plin de prejudecati in aceasta directie. Dar atat Clancy cat si Shostak au o afinitate comuna pentru: Nu ma deranja cu fapte, mintea mea stie deja ce stie, sau: Nu voi spune publicului decat ceea ce stie deja, sau: In cercetare, foloseste proclamatiile; investigatia serioasa pune prea multe probleme.
In final, Friedman caracterizeaza aceasta carte, in ansamblu, astfel:
- Fictiune, deghizata drept adevar.