MoscheMordechai.ro: Note pe marginea unui ghid tv
Observ ca, in ultimele zile, se scutura iar zdrentele pasiunii in discutii despre rolul televiziunii. Cele doua teze concurente inghesuite in protapul discutiei sustin pozitii diferite: una ca televiziunea ar trebui sa aiba un rol educativ, cealalta ca televiziunea e o afacere. Cele doua puncte de vedere pot supravietui perfect si fara sa se puna de acord, dar daca ne-am multumi cu concluzia asta am omite un lucru important. Cei care invoca rolul educativ al televiziunii sunt mai ales telespectatori, in vreme ce aceia care sustin ca televiziunea e doar o afacere si nu are treaba cu educatia, cu asta tre’ sa se ocupe scoala si/sau familia, ei bine, acestia din urma sunt mai ales oameni din presa. Abia dupa ce notam pe un colt de servetel aceasta observatie discutia devine interesanta.
Plecand de la observatia de mai sus putem intelege unde avem o problema. Cei din televiziuni au pretentia de a functiona intr-un business, dupa regulile business-ului. Telespectatorii pretind ( cred ca de cele mai multe ori doar pretind) ca au alte asteptari si ca ei se asteapta ca televiziunea, presa in general sa isi asume si un rol formativ, de educator. Cum asteptarile unora nu se intalnesc cu dorintele celorlalti, e limpede de ce avem o divergenta.
Multi telespectatori invoca stricarea gustului public, indobitocirea maselor si raspandirea prostului gust, iar pentru asta invinovatesc televiziunile. Cei din televiziune se apara spunand ca nu fac altceva decat sa livreze ceea ce cere piata, ceea ce cer ei, telespectatorii. Paradoxal, ambele sustineri sunt egal valabile. Atunci cand telespectatorul se grabeste sa consume abjectia impachetata in pixeli, in mod natural televiziunile aflate in competitie se inghesuie sa supraliciteze pentru a-si lua partea din piata de abjectii. Reteta OTV cred ca nu mai trebuie explicata.
Vor sau nu, si-au propus sa o faca ori ba, televiziunile sunt formatoare de opinie, au un rol (neasumat, e drept) de educatori. Chiar daca cei din televiziune nu si-au propus si nu isi doresc asta, e cert ca influenta pe care o are televiziunea in societatea contemporana are si acest efect, iar mai departe discutia este daca cei din domeniu sunt dispusi sa isi asume acest lucru. Ori raspunsul evident, de cele mai multe ori este: nu. Lucrurile sunt si mai anapoda. Avem distribuite in Romania cateva francize americane, televiziuni care pretind ca livreaza programe educative, documentare stiintifice etc. In ce constau aceste programe educative? Documentare cu tigani americani si cocalarismul dezvoltat peste ocean, documentare cu bisnitari, reality-show-uri despre tot felul de ciudati, reality-show-uri despre puscariasi, filme despre camionagii si taietori de lemne si asa mai departe.
La trecerea lui Sergiu Nicolaescu am vazut cum o televiziune care isi spune de stiri s-a dat peste cap sa fure cozonacul OTV-ului (doar o litera ii desparte!), vanturand zoaiele in fata camerelor de luat vederi. Ba mai mult, s-a mers pana acolo incat daca nu exista suficient scandal de clefait pe televizor s-a fabricat unul! Rating-ul scuza orice! O "jurnalista" de acolo lansa teza ca : Sergiu Nicolaescu a facut filme cu bani publici, deci are datoria de a fi inmormantat; trebuie sa le dea contribuabililor care au platit filmele sale dreptul de a-l vedea in cosciug. Obiectiv indeplinit! Ratingul a fost obtinut. Ce inseamna asta? Ca gusterul telespectator s-a inghesuit sa caste gura la asa ceva. Apoi acelasi guster vine si reclama ca televiziunea nu-si asuma rolul de educator. Cine e ipocrit aici?
Sigur, rolul televiziunii ar trebui sa fie acela de a educa. Al justitiei de a face dreptate. Al politiei de a veghea la respectarea legii. Al medicilor de a vindeca. Al politicienilor de a da o buna administrare tarii. Al intelectualilor de a naste cultura ( nu de a se transforma in politruci si pupatori in cur!). Al firmelor de dezapezire de a asigura deszapezirea. Al asfaltagiilor de a construi drumuri de calitate. Al scolii de a educa. Si? Toti cei enumerati fac ceva din ce ar trebui? Nu. Pentru toti intra la socoteala argumentul numit ban. Pentru toti activitatea lor a devenit "business". Unul jegos, reprobabil, odios. Si atunci e drept sa reprosam televiziunii ca nu isi asuma menirea pe care i-o dam noi, mustrandu-i pe cei din presa pentru ca repeta pacatele pe care noi le comitem fara sa tusim, zi de zi?
Nu incerc sa iau apararea nimanui. Spun doar ca boala e mai adanca si e a unei intregi societati. Iar presa isi are felia ei de vinovatie. Dar nu acolo e marea buba. Ne place sa repetam ca presa ar trebui sa fie "cainele de paza al democratiei", dar au disparut gazetele. Am privit surazatori cand "cainele de paza" a fost transformat in pudel de companie de catre unii sau in maidanez de catre altii. Ori in saltimbanc de circ. Iar acum ne vaitam ca nu mai are cine ne pazi ograda. Dragii mei, dar n-ati observat ca, intre timp, nici ograda nu mai avem.