Magda Marincovici (Jurnalul National) : Epidemie de obezitate in Europa. Daca nu se iau masuri rapide, vor fi tari cu populatii formate aproape 90% din grasi

In absenta unor masuri urgente, in perspectiva anilor 2030, prevalenta excesului de greutate corporala ar putea afecta aproximativ 90% din populatia unor tari europene, avertizeaza Biroul European al Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS). Conferinta ministeriala europeana a OMS, care a avut loc intre 4-5 iulie la Viena, a fost consacrata nutritiei si bolilor netransmisibile. Ministrii europeni ai sanatatii participanti la acest eveniment au facut apel la o larga mobilizare in lupta contra obezitatii si a alimentatiei dezechilibrate. Deoarece obezitatea si alimentatia dezechilibrata sunt raspunzatoare de aparitia multor boli netransmisibile severe: afectiuni cardiovasculare, diabet, cancer.

La deschiderea acestei conferinte, directorul general al OMS pentru Europa, Zsuzsanna Jakab, s-a adresat in mod special reprezentantilor industriei alimentare. Ea le-a cerut tuturor actorilor implicati in industria alimentara sa actioneze in mod responsabil si sa-si adapteze continutul produselor comercializate, astfel incat sa contribuie in mod pozitiv la protejarea sanatatii consumatorilor. Zsuzsanna Jakab le-a mai cerut acestora in mod special sa se abtina de la a mai face reclama la alimente bogate in grasimi saturate si trans, in zahar si sare, cu scopul de a-i atrage mai ales pe copii.
Din pacate, datele OMS arata ca in regiunea europeana obezitatea progreseaza. In fata acestui pericol, o preocupare speciala o reprezinta supraponderalitatea si obezitatea la copii.

Potrivit estimarilor OMS, o treime dintre copii si jumatate din populatia adulta sufera din cauza kilogramele in plus. Sase copii din zece, supraponderali inainte de pubertate, vor fi obezi la maturitate. Acest fenomen are consecinte inclusiv in plan economic. Astfel, in unele tari obezitatea reprezinta intre 2% si 7% din cheltuielile destinate ingrijirii sanatatii , la care se adauga costurile indirecte, mai mari, legate de scaderea productivitatii. "In absenta unor masuri, prevalenta excesului ponderal va putea atinge 90% din populatia unor tari, in perspectiva anilor 2030, avertizeaza Biroul European al OMS.
Pana la varsta de 16 ani copilul este considerat obez daca masa grasa depaseste cu mai mult de 20% valoarea de referinta pentru varsta si sex, iar peste 16 ani diagnosticul de obezitate presupune o masa grasa mai mare de 25% din greutatea corporala la baieti si peste 32% la fete, explica dr. Carmen Simona Cosoveanu. Multi psihologi avertizeaza asupra amplorii obezitatii la copii, pe fondul alimentatiei dezechilibrate, a abuzului de fast-food. Pentru stoparea acestui fenomen, multi medici si psihologi sunt de parere ca avem nevoie urgenta de un program national destinat preventiei obezitatii infantile. Conform unor date, aproximativ 25% dintre copiii din tara noastra sunt supraponderali.