MAGAZIN: Despre "chimicalele" affective (Autor: ADRIAN-NICOLAE POPESCU)
Probabil nu putini cititori au retinut de prin filme artistice, si mai putin ori deloc de la medici sau alti specialisti, o idee care ar suna cam asa: dragostea este o reactie chimica produsa intre doua persoane. Dincolo de planul metaforic, aici exista si mult adevar de necontestat: in organismele celor care se indragostesc/iubesc chiar se petrec reactii chimice, cam asa cum am invatat la scoala. Si asta, fie si pentru simplul motiv ca orice fiinta poate fi "redusa" la o sumedenie de elemente din binecunoscutul tabel al lui Mendeleev, intre care exista fel si fel de conexiuni si relatii, unele dintre ele ramase inca necunoscute sau inexplicabile pentru oamenii de stiinta.

De fapt, iubim cu creierul

La drept vorbind, poate ca ar trebui ca expresia "te iubesc din toata inima" sa fie inlocuita cu "te iubesc din tot creierul". Inima e perceputa de toata lumea drept centrul iubirii, insa din punct de vedere neurologic, acesta este creierul, iar o echipa de neurologi americani a anuntat descoperirea circuitului neurologic al iubirii, explicand biologia acestui sentiment prin interactiunea dintre imagini formate pe creier, hormoni si gene. Aceste descoperiri se aplica atat pentru cei indragostiti de putin timp, pentru cei ce se iubesc de o viata, cat si pentru persoanele ramase "cu inima franta" dupa o despartire. Dragostea are un fundament biologic si s-au descoperit o serie de mecanisme importante care alcatuiesc aceasta baza si care, intre altele, sunt implicate direct in starea noastra de sanatate.

"Toxicomani" in dragoste

La om, centrul iubirii se afla intr-o mica zona cerebrala in forma de lacrima (!), de maxima importanta pentru sistemul de recompense localizat in creier, aici fiind plasate celule care produc dopamina, pe care o trimit apoi in diferite alte regiuni ale creierului. Aceasta parte a sistemului nervos devine activa atunci cand o persoana incearca sa cucereasca cel mai important "premiu" al vietii biologice: un partener pentru reproducere. De aceea, dragostea are acelasi efect chimic asupra creierului ca dependenta de un drog. O similitudine care, ce-i drept, nu suna deloc bine, dupa cum recunosc si cercetatorii: dragostea ar trebui sa fie ceva frumos si inaltator, dar are cauze biologice clare, si anume de a ne tine alaturi de partenerul de viata. Uneori insa nici macar dragostea nu reuseste sa ne tina impreuna, iar unul dintre efectele mai putin corelate explicit cu situatia respectiva este deteriorarea drastica a starii de sanatate a nefericitului respins ori tradat de fiinta ce ii focalizeaza sentimentele pozitive.

Boala si remediu

Cei care se despart din diverse motive de persoana iubita trec printr-o etapa asemanatoare sevrajului unui dependent de droguri. De asemenea, in cazul "mai special" al cuplurilor care se iubesc cu aceeasi pasiune si dupa 20-30 de ani de relatie, cercetatorii au descoperit activarea altor doua regiuni ale creierului: o zona asociata atasamentului, care elibereaza hormoni impotriva stresului, si o alta producatoare de serotonina, substanta care induce un sentiment de calm.
Aceste doua arii, impreuna, sunt raspunzatoare de sentimentul de relaxare pe care persoanele indragostite il simt una in prezenta celeilalte. Pornind de la rezultatele obtinute pana acum, cercetatorii sustin ca intelegerea mecanismului iubirii ar putea duce, spre exemplu, la aparitia unor pastile bazate pe hormonii eliberati in creier, destinate persoanelor care sufera dupa despartirea de persoana iubita. Pentru ca - sa nu ne amagim permanent cu inerentele dulcegarii, altfel foarte necesare si utile, specifice iubirii - acea "maladie d’amour" invocata uneori in cantecele romantice chiar poate fi considerata o patologie in sine. Iar ca orice boala, si ea are antidoturi mai mult sau mai putin adecvate fiecarui caz.