Senatorul Gheorghe Saghian a sustinut o declaratie politica intitulata "Legea adoptiilor" pe care o puteti citi in continuare.
Astazi doresc sa aduc in discutie un subiect important, dar neglijat - adoptiile in tara noastra. Legea adoptiilor a suferit numeroase modificari, dar situatia nu s-a schimbat cu adevarat in sens pozitiv. Ba mai mult, se poate spune ca unele modificari au dus la o ingreunare si mai mare a procedurii de adoptie in tara noastra.
Un exemplu de element care ingreuneaza procedura adoptiei ar fi acela privind necesitatea cererii consimtamantului rudelor pana la gradul 4 a ale copilului. Anul trecut existau peste 60.000 de copii aflati in grija statului, 3.700 dintre acestia fiind declarati adoptabili. Dar, din toti acesti copii, doar putin peste 740 au fost adoptati cu sentinta de incuviintare. Situatia acesta este cutremuratoare si ar trebui sa devina o prioritate pentu noi toti modificarea responsabila a legii adoptiilor, pentru ca aceasta procedura sa fie rapida si in deplinul interes al copilului.
Majoritatea celor care vor sa adopte isi doresc un copil cat mai mic, or, in conditiile legislatiei actuale, statul da dreptul parintelui sa refuze adoptia copilului, desi nu l-a interesat daca avea ce sa manance sau cu ce sa se imbrace in momentul cand l-a parasit. Studii clare arata ca perioada de pana la trei ani a unui copil este esentiala in dezvoltarea sa ulterioara din punct de vedere fizic si emotional. Statul trebuie sa fie mai ferm in decaderea din drepturile parintesti a celor care isi abandoneaza copiii.
Pentru orice persoana responsabila, a avea un copil este una dintre cele mai mari bucurii si poate cea mai mare binecuvantare a vietii. O persoana care isi abandoneaza copilul nu merita sa mai fie lasata in apropierea acestuia sau sa aiba drept de decizie asupra copilului.
Afectiunea pe care atat de multe familii dispuse sa adopte o pot oferi copiilor abandonati este elementul central de care acestia din urma au nevoie pentru o dezvoltare armonioasa din punct de vedere emotional, dar si fizic, fiind cunoscut faptul ca privarea de afectiune in primii ani de viata duce la o dezvoltare cerebrala redusa.
Sa ne gandim atunci foarte clar ca toti acesti copii care nu sunt adoptati din cauza birocratiei si a unor elemente legislative discriminatorii nu primesc sansa la o dezvoltare normala si ca, ramanand in grija institutiilor statului, acestia vor deveni adulti cu aptitudini si competente reduse.
Miile de copii care pot fi adoptati ar reduce si costurile pe care statul le realizeaza privind centrele de plasament si alte institutii asemanatoare.
Perpetuarea sistemului actual nu va face decat sa intarzie la nesfarsit procesul de adoptie, timp pretios in care sugarul si copilul mic cresc intr-un mediu lipsit de dragoste, fara atasament, fara afectiune. Pretentia de a fi o tara civilizata este anulata de miile de cazuri de copii care cresc in acest fel si este nevoie sa luam cat mai repede o atitudine clara prin realizarea unor modificari substantiale la legea adoptiilor.
De asemenea, trebuie sa includem in discutie si problema adoptiei copiilor cu dizabilitati, precum si problema adoptiilor internationale. Fiecare copil din aceasta lume are dreptul la o viata fericita, in sanul unei familii care sa il ocroteasca si sa ii asigure dezvoltarea armonioasa. Indiferent de locul in care s-a nascut sau de conditia fizica ori mintala, orice copil beneficiaza de aceleasi drepturi.
Este strigator la cer sa existe atat de multi copii la ora actuala in institutii ale statului, este condamnabil ca sistemul actual ingreuneaza adoptarea copiilor. Dincolo de aceasta, este ingrozitor ca statul nu face nimic clar sa usureze adoptiile, in conditiile in care, chiar acum cateva zile, un reportaj jurnalistic a aratat abuzurile autoritatilor statului asupra copiilor institutionalizati care nu sunt lasati sa beneficieze de sansa unei adoptii.
Trebuie sa facilitam adoptarea copiilor si trebuie sa ne gandim doar la binele acestora. Este esential sa intelegem ca, indiferent de culoarea politica, interesul copilului este primordial si cred ca fiecare dintre noi poate rezona cu acest lucru. Grija prost inteleasa a statului trebuie revizuita in sensul unei monitorizari reale privind respectarea drepturilor tuturor copiilor, fie ca sunt institutionalizati, cu dizabilitati, adoptati sau nascuti in familii care aleg sa le poarte de grija. Tot in acest sens, cheltuielile trebuie reorganizate pentru a include personalul capabil si conditiile necesare adoptiei in interesul copilului si monitorizarii vietii sale ulterioare.