Senatoarea GABRIELA CRETU a sustinut o declaratie politica cu titlul: "Nu da, daruieste!" , pe care o puteti citi in continuare.

"Ileana; 18 ani; casatorita; insarcinata in sase luni; urata de soacra; batuta crunt de sot; copilul omorat; ajunge la spital in stare grava; el e luat in evidenta(!) de Serviciul de Combatere a Violentei in Familie; ea ar vrea sa divorteze, dar nu vrea ca el sa ajunga la inchisoare. Abia a inceput viata si a suferit pentru doua...
Ileana (alta); 53 de ani; foarte curata si extrem de harnica; munceste intruna, oriunde; intra in curtea vecinilor, ia sapa si praseste gradina; cara apa; daca ii dai ceva, e foarte fericita; daca nu-i dai, nu se supara; are barbat - sofer, o bate, o ignora si nu aduce nimic acasa; are casa; are fii; cand nu o bat, o ignora si nu o ajuta cu nimic; are tata; o bate si ii vorbeste urat; ieri a batut doi pari si a legat o sarma ca sa o impiedice sa treaca cu vaca prin curtea lui; si-a construit singura un bordei de lut unde doarme cand ajunge de la munca, noaptea; a muncit toata viata ca o roaba, nu va avea o pensie si nimeni nu va plati pentru nefericirea acestei femei..."
Sunt doua cazuri reale. Pe amandoua le-am intalnit in aceeasi zi. Ca ele mai sunt insa milioane; una din trei femei a fost batuta, fortata sa faca sex sau abuzata de-a lungul vietii; asta arata studiile stiintifice. Realitatea lor trista este insa trecuta sub tacere; in societatea noastra romaneasca, in special. In alte tari, violenta exercitata impotriva femeii este plasata mai sus pe agenda guvernelor; se promoveaza masuri concrete, se fac pasi inainte; si la noi se fac dar intr-o mare discretie. Nu cred ca e nepasare; este un fel de rusine nerecunoscuta; rusinea de a recunoaste ca pe langa fiecare victima a violentei exista si un agresor.
Organizatia Natiunilor Unite a decis sa se marcheze in 25 noiembrie Ziua internationala pentru eliminarea violentei impotriva femeilor, ca semn al angajamentului statelor membre de a merge impreuna pe acelasi drum. Nenorocirea este ca schimbarea nu se produce de la sine. Cateva organizatii ale societatii civile incearca de ani buni sa sensibilizeze societatea si sa amelioreze situatia; efortul lor este mare si laudabil; rezultatul este mic, prin comparatie cu amploarea fenomenului. Cateva membre ale parlamentului - rareori vreun membru - s-au alaturat acestui efort de-a lungul timpului; cu tot sufletul. Institutiile statului nu au insa suflet.
Masinaria sociala este greu de miscat; reglementarile care exista - ele exista! - sunt imperfecte in forma, inaplicabile in continut sau neaplicate in fapt. Mai mult insa decat altele, aceste reglementari ascund adevarata problema, o machiaza si o deghizeaza, in loc sa o rezolve. Noi nu interzicem violenta asupra femeii. Reglementarea noastra se refera, in general, la violenta in familie; acolo sunt amestecate in aceeasi oala violenta istorica la care sunt supuse femeile in societate pentru faptul de a fi femei, cu violenta asupra copiilor, batranilor sau barbatilor; in statistici, la fel.
Frecventa si cauzele acestor violente sunt radical diferite; solutiile sunt diferite; amestecandu-le, nu facem decat jocul celor care vor sa tina capacul pe oala; la noi, aceasta problema nu exista, e minora! Ca femeile nu conteaza, este mai greu de spus cu voce tare, chiar si in Romania...
Deocamdata, o majoritate inca tolereaza, ca un lucru natural, faptul ca barbatii pot sa-si loveasca si umileasca partenerele; si ca ele ar trebui sa accepte asta, de asemenea; de dragul familiei, de ochii lumii, spre binele copiilor... Pentru copii insa, nu trebuie sa toleram si acceptam! Experienta violentei face deja parte din viata multora; inca de la nastere; chiar mai devreme; femeile insarcinate sunt mai mult decat altele lovite; 70% dintre femeile cu varste intre 15 si 45 de ani cae sunt victime ale omorului sunt ucise de partenerul lor de viata; or, copii care cresc si se socializeaza in violenta risca sa o reproduca la maturitate...
Violenta asupra femeii nu are legatura cu biologia noastra; nu s-a nascut odata cu barbatii si nu trebuie sa moara odata cu noi; ea este un produs al proceselor de socializare, al modelelor pe care le promovam; ele nu sunt eterne; nici macar universal valabile. In multe comunitati violenta asupra femeii nu exista astazi si nu a existat vreodata. Ele reprezinta o speranta ca este posibil si in societatea noastra; reprezinta si un avertisment - obiceiurile, regulile si valorile responsabile de perpetuarea violentei trebuie schimbate.
Astazi este ultima zi a campaniei internationale de combatere a violentei impotriva copiilor si tinerilor (1-19 noiembrie); luni este 25 noiembrie. Indraznesc sa va adresez un apel; sa strangem randurile si sa actionam cu mijloacele pe care le avem la dispozitie pentru ca pedofilia, traficul de copii si femei, pornografia infantila, prostitutia, violul, lovitura brutala venita din partea celui apropiat, in propria casa, sa ajunga parte a unei istorii pe care ne-o vom reaminti doar pentru a evita pericolul de a o repeta.