AGERPRES informeaza: ZILE NATIONALE: Franta (Documentare: Suzana Cristache Dragan, editor: Marina Badulescu, editor online: Daniela Juncu)
Franta sarbatoreste ziua nationala la 14 iulie. Aceasta marcheaza aniversarea caderii Bastiliei (1789). Situata in Vestul Europei, Franta are limite Belgia, Luxemburg, Germania, Elvetia, Italia, Monaco, Marea Mediterana, Spania, Andorra, Oceanul Atlantic si Canalul Manecii. Cea mai mare tara (ca suprafata) din Europa Occidentala, cu doua fatade maritime (Oceanul Atlantic si marile adiacente in Vest si Marea Mediterana in Sud Est), Franta are un relief variat. Muntii cuprind: Alpii Francezi, cu vai adanci si relief glaciar tipic (ghetari, lacuri, creste ascutite, vai), cu altitudinea sub 3.000 m in Alpii Maritimi si peste 4.000 m in Alpii Savoiei (Mont Blanc 4.810 m, altitudinea maxima din tara), Muntii Pirinei, in Sud-Vest, la granita cu Spania (altitudine maxima 3.404 m in Pic d'Aneto) si Muntii Jura (altitudine maxima 1.723 m) si Vosgi (altitudine maxima 1.424 m), mai scunzi si mai vechi, in Est, bine impaduriti. De asemenea, are regiuni colinare si podisuri - Ardenii in Nord-Est, Masivul Armorican in Nord-Vest, Masivul Central, dominat de inaltimi vulcanice (Puy de Dome 1.465 m, Puy de Sancy 1.886 m), in partea central-sudica, precum bazine si culoare depresionare (bazinul Parisului, al Acvitaniei, culoarul Rhonului, campia Alsaciei) si campii litorale (Languedoc, Roussillon, Gascogne). Clima este temperat-oceanica, cu precipitatii mai bogate in Vest si in muntii inalti (peste 1.000 mm/an) si mediteraneana (precipitatii 500 mm/an) pe litoralul sudic, unde vanturile reci, precum mistralul si tramontanul, pot compromite recoltele de citrice. Reteaua hidrografica este densa, legata printr-un sistem de canale (4.600 km) si orientata spre Oceanul Atlantic (Seine, Loire, Garonne, Moselle, Rhin) si spre Marea Mediterana (Rhone). Peste 1/4 din teritoriu este acoperit de paduri temperate (stejar, fag, conifere). Fauna este relativ bogata, exista zece Parcuri Nationale, dintre care trei in afara metropolei (in Guyana, Guadeloupe si La Reunion), 27 de parcuri regionale si peste 122 de rezervatii naturale ce protejeaza elemente rare din flora si fauna, inclusiv animale aclimatizate, precum muflonul, cerbul sika (japonez), capra neagra s.a. Ariile protejate reprezinta mai mult de 1/10 din suprafata tarii (11,3%). De la franci, populatia care a cucerit in secolul al V-lea teritoriile pe care se afla Franta in prezent, provine si numele acestui stat, potrivit www.mae.ro. Franta a fost fondata, propriu-zis, in secolul al IX-lea, odata cu Tratatul de impartire a imperiului lui Carol cel Mare, insa cel care a reusit sa impuna un model de putere regala a fost regele Hugo Capet, incepand cu secolul al X-lea. Printre reprezentantii de seama ai dinastiei Capet s-au numarat Ludovic al IX-lea, zis Ludovic cel Sfant. Secolul al XIV-lea si o mare parte din secolul al XV-lea au fost marcate de razboaie si conflicte, precum Razboiul de o suta de ani, dar si de epidemii si framantari sociale, mentioneaza acelasi site. Aceasta perioada tulbure a fost incheiata odata cu inscaunarea lui Francisc I, in 1515 si a emergentei Renasterii in Franta. Autoritatea regala, pusa in discutie pe durata razboaielor religioase (1562-1598), a fost restaurata de Ludovic al XIII-lea, dar mai ales de Ludovic al XIV-lea, care a instaurat puterea absoluta a regelui. Dinastia regala a fost inlaturata de revolutia din 1789, odata cu rasturnarea regelui Ludovic al XVI-lea si proclamarea Primei Republici, in 1792. In 1804, Napoleon a instaurat puterea imperiala al carei sfarsit, in 1815, a declansat o perioada dominata atat de incercarile de restaurare a regalitatii, cat si de revolutii. Sfarsitul celui de-al Doilea Imperiu, in 1870, a marcat revenirea definitiva a regimului republican. Participanta la Primul Razboi Mondial, Franta, desi in ruine, a iesit victorioasa. Cel de-al Doilea Razboi Mondial a adus tarii, insa, o perioada intunecata, marcata de colaborarea dintre autoritatile franceze si Germania nazista. Miscarea de Rezistenta a contribuit la crearea unei noi clase politice, fiind cea care a organizat reconstructia tarii, pe durata celei de-a IV-a Republici. Totodata, a jucat un rol determinant si sub cea de-a V-a Republica, marcata de revenirea pe scena publica si la putere a generalului Charles de Gaulle. Franta s-a confruntat pana in anii '60, cu razboaie de independenta ale fostelor colonii si cu decolonizarea. Razboiul din Algeria a marcat sfarsitul celei de-a IV-a Republici, iar in 1958 o noua Constitutie a proclamat cea de-a V-a Republica. Capitala Frantei este Paris, iar principalele orase sunt: Marseille, Lyon, Toulouse, Nice, Nantes, Strasbourg, Montpellier, Bordeaux, Lille, Rennes. Principalele zone sau obiective turistice: Parisul si imprejurimile (palatele Versailles, Chantilly, Fontainebleau, Compiegne, Vaux-le-Vicomte s.a., parcul de distractii Disneyland Paris, unic in Europa); valea Loirei, cu vestitele castele din secolele XV-XVI (Chinon, Chenonceau, Blois, Amboise, Chambord, Angers, Azay-le-Rideau, Saumur, Valençay, Loches, Cheverny, Villandry s.a.), litoralul Oceanului Atlantic, cu statiunile Deauville, Trouville, Honfleur si Manastirea Mont St. Michel (sec. X) de pe insulita omonima in Normandie, Les Sables d'Olonne in Vendee, Biarritz si alte statiuni pe C0te d'Argent (in SV), litoralul mediteranean, cu Côte d'Azur (St. Tropez, St. RaphaÃ'l, Cannes, Grasse, Antibes, Nice, Menton), precum si sectorul cuprins intre gurile Rhônului si granita cu Spania, mult dezvoltat in ultimele decenii (La Grande Motte, Port-Camargue, Cap d'Agde, Port-Leucate, Port-Barcares s.a.); Provence cu Avignon (Palatul Papilor, podul St.Benezet s.a.), Arles (vestigii romane, monumente medievale), Aix-en-Provence s.a.; Alpii, cu orasele Grenoble - gazda Olimpiadei Albe din 1968-, Chambery, Annecy, Briançon s.a. (fiecare cu multe monumente istorice si de arta) si statiunile Chamonix, Mont Blanc, Les Contamines, Avoriaz, Megeve, Aix-les-Bains, Evian-les-Bains (ultimele doua statiuni balneare) s.a., Muntii Pirinei, cu Lourdes (faimos centru de pelerinaj), Font Romeu, Vernet-les-Bains s.a.; metropolele regionale Lyon, Bordeaux, Strasbourg (centru cu vocatie europeana), Marseille; vechile orase Reims, Chartres, Amiens s.a. Parisul oras situat in partea central-nordica a tarii, intr-o depresiune, presarata cu coline (Montmartre, Saint-Genevieve s.a.), pe fluviul Sena, in aval de confluenta acestuia cu Marna. Asezare a tribului celtic al parisilor, apoi, dupa cucerirea Galliei de catre Caesar (52 i.Hr.), oras roman (Lutetia Parisiorum), Paris devine, in 508, capitala Regatului Franc al lui Clovis. Capitala, din 987, si principalul centru economic, politic si cultural al Frantei medievale si moderne, istoria Parisului se identifica cu cea a tarii. De Paris sunt legate revolutiile din 1789, 1830 si 1848. In secolele XVII-XIX orasul se impune ca o metropola culturala a Europei (Orasul-lumina), potrivit volumului Enciclopedia Statelor Lumii (2016). Cel mai mare centru economic, Paris (si aria sa metropolitana) concentreaza circa o jumatate din activitatea comerciala si financiara si circa un sfert din industria tarii. Se evidentiaza cartierul de afaceri La Defence, conturat dupa 1960, unde se afla sediile a 1.500 intreprinderi/firme, inclusiv 14 dintre primele 20 firme franceze si 15 din primele 50 de multinationale. In regiunea Parisului se produc automobile, avioane, produse petrochimice, medicamente, parfumuri, mobila fina s.a. Cel mai mare nod de comunicatii al Frantei, una dintre placile turnante ale traficului aerian continental (exista doua aeroporturi internationale: Roissy - Charles de Gaulle si Orly), Paris este legat printr-o retea TGV de principalele orase franceze, precum si de Londra (prin Eurotunel), Amsterdam si Bruxelles. In prezent Paris este o adevarata metropola culturala a lumii: 13 universitati cu peste 300.000 studenti (intre care amintim, Universite de Paris I, Pantheon-Sorbonne, fondata in 1971, 43.000 studenti), Academia Franceza (fondata in 1635) si alte cunoscute academii (Goncourt, fondata in 1896, Academia de Arte Frumoase, fondata in 1648, Academia de Stiinte, fondata in 1666), College de France (fondata in 1530), biblioteci (Bibliothčque Nationale de France, fondata in secolul al XIV-lea), zeci de asociatii si societati stiintifice si culturale (intre ele, Societe de Geographie, fondata in 1821, prima societate de profil din lume, Societe de Biologie, fondata in 1848, Societe Mathematique de France, fondata in 1872 s.a.), edituri renumite (Gallimard, Hachette s.a.), circa 60 de teatre (La Comedie Française, Odeon Theatre de l'Europe, Petit Odeon s.a.), opera (Opera Garnier si Opera Bastille), circa 50 de mari muzee (Musee du Louvre, fondata in 1793, Carnavalet, Musee National de l'Art Moderne, Musee National des Techniques, Musee d'Orsay, de arta moderna, muzeele Rodin, Picasso, Salvador Dali s.a.), mai mentioneaza volumul Enciclopedia Statelor Lumii (2016). Monumente: Catedrala Nôtre-Dame (secolele XII-XIII), bisericile St. Germain-des-Pres (1163, cea mai veche din Paris), Sainte-Chapelle, Marie Madeleine (1764) s.a., complexul Louvre (1204-1860, vechi palat al regilor Frantei, astazi muzeu), Palatul Elysee (secolul al XVIII-lea, resedinta, din 1873, a presedintelui tarii), palatele Luxembourg (1615), Bourbon (1718) s.a., Arcul de Triumf (1808, 50 m inaltime), Turnul Eiffel (1889, 321 m inaltime), Domul Invalizilor/Dôme des Invalides (1670), ce adaposteste si sarcofagul lui Napoleon, edificiul Operei/Opera Garnier (1862-74), bazilica Sacre-Coeur (1875-1914), Primaria (1871), palatele moderne Chaillot (1937), UNESCO (1958), Turnul Montparnasse (1972, inalt de 209 m), Marele Arc (1989, 110 m inaltime) din cartierul La Defense, Obeliscul din Luxor (secolul al XIII-lea i.Hr., adus din Egipt si amplasat in Place de la Concorde), centrul cultural Georges Pompidou (Beaubourg, 1977, care gazduieste si atelierul lui Brancusi, reconstituit), noul edificiu al Bibliotecii Nationale (1996).