DeCeNews : Antonescu, atac dur la Pinalti si Culita Tarata

Crin Antonescu a lansat un atac dur la adresa liderilor PDL Neamt. Acesta a tinut sa infirme zvonurile care ii dadeau pe Gheorghe Stefan sau Culita Tarata la USL daca PDL esueaza in alegeri. "Ne-am aliat pentru a elibera Romania de acesti mafioti", a spus Antonescu.
"Din capul locului, vreau sa spulber minciunile pe care, pe la colturi, pe soptite sau cu glas mai tare, doi mincinosi de profesie, Gheorghe Stefan si Culita Tarata, le spun. Si anume ca si daca USL-ul e la guvernare si daca USL-ul va castiga la toamna alegerile parlamentare, se vor descurca ei cumva. Vor veni unul la PNL, unul la PSD. Nu este adevarat. Niciodata Gheorghe Stefan nu va mai calca in Partidul National Liberal. V-o spun tuturor si va privesc in ochi. Niciodata Culita Tarata nu va veni peste cei care au rezistat si au reprezentat Partidul Social Democrat in acesti ani, pentru ca asta ar insemna sa ne batem joc de cei care au dus greul, sa ne batem joc de cei care au suferit, sa ne batem joc de cei saraciti, umiliti, amenintati, terorizati, iar noi, nici Victor Ponta, nici eu, nici partidele noastre, nici Uniunea Social Liberala nu ne-am aliat pentru asta, ci dimpotriva. Ne-am aliat pentru a elibera Romania de acesti mafioti", a spus Antonescu