Lume, lume, gata cu plictiseala! Uitam de crize, galcevi si alte marafeturi!
E timpul Marelui Bal!
Da, e oficial! S-a decretat prin hrisov de voie buna deschiderea Marelui Bal al Povestilor de Ziua Teatrului Excelsior. Anul acesta implinim 23 de primaveri de la infiintare. Cand se va intampla minunatia? Luni, 22 aprilie, in miez de Prier, pe-nserate, la orele 19.30.
Printi, printese, coborati din basme, rochii din matasuri fosnitoare, domnite imbujorate, magicieni si regi, ba chiar si zmei, balauri si caluti vorbitori, vor insufleti atmosfera din strada Academiei nr.28. Doar in aceasta seara, totul va fi posibil, orice vis si orice dorinta vor deveni realitate. Personajele povestilor fermecate ale copilariei, intruchipate de actorii teatrului nostru, vor sta umar langa umar cu invitatii de soi, pe care-i asteptam sa dea navala in sala de bal.
Doamnele să nu-si uite condurii sclipitori si zambetele misterioase.
Domnii sa fie pregatiti pentru cel mai nebunesc dans.
Veniti cu mintea si spiritul deschise!
Teatrul Excelsior este o stare de spirit. Bucuria de a fi impreuna cu publicul, cu toti prietenii teatrului, este pentru noi cea mai importanta recunoastere a valorilor pe care le promovam zi de zi.