Olga Simionescu
22 aprilie la 09:59
Episodul 13 din Jurnalul meu de #pandemie, fiindca imi pasa.

Face voga in ultimele zile terapia cu plasma de la pacientii convalescenti la cei bolnavi in faza critica. Imprumutata din tratamentul altor infectii virale, nelegata la marea industrie Pharma (un bau-bau tentacular, dar cand e nevoie de medicamente scumpe, sa te tii ce de telefoane!), procedura este inca in testare si presupune ca se iau 400 de mililitri de sange de la donatori voluntari care au avut infectia, se separa celulele de lichid (plasma) si se transfera catre primitor. Metoda presupune o testare prealabila a donatorilor pentru #HIV, #Sifilis, hepatitele B si C si este grevata de un risc de anemie suplimentar la donatori.
Gasesc ca articolul din JAMA al lui Shen are hibe, e facut pe doar 5 pacienti care oricum primeau si alte terapii, inclusiv antivirale, so we need some more.

S-au scurs 4 luni de pandemie si avem peste 2,5 milioane de infectati in lumea larga (unii raman netestati, din varii motive). Tarile europene incep sa se relaxeze, iar Austria este cea dintai (imi explic inca odata de ce ramane Viena orasul meu preferat in #Europa). Germania redeschide magazinele mici, chioscurile de carti si isi obliga cetatenii sa poarte masti in transportul in comun si mai ales in public. Ei au testat masiv si au abordat, politically corect, fiecare pas si asta se vede prin incredibila lor rata de mortalitate (in jurul lui 3%). Norvegia isi deschide si ea gradinitele, surda parca la protestul parintilor, dar si pietele in aer liber. Polonia le ingaduie accesul oamenilor in parcuri si gradini, unde probabil vor dansa gratioasele figuri din Primavara lui Sandro Botticelli (i-am dat secventa eruditului Vasile Banescu, in superba emisiune moderata de Ciprian Olinici, din noaptea de Inviere). Purtatorul de cuvant al Bisericii Ortodoxe Romane, care este nu numai un om distins, dar frumos cu adevarat, ne aducea in atentie o lucrare celebra a lui Hieronymus Bosch, dominata de monstrii care graviteaza in jurul Celui care poarta crucea.
Cu cateva exceptii, reluate masochist de TV-urile care stau la panda cu rigla sa ne dea ritmic peste degetele, romanii au fost disciplinati si solidari, de Pastele ortodox, rugandu-se in casele devenite paraclise sau capele. Intelepciunea si lipsa de orgolii a bisericii noastre (care se dovedeste ca nu mai are nevoie de validare), ne ajuta ca odata cu varful ce va sa vie in cateva zile, sa ne primim premiul cu coronita. Vom purta masti in public cateva luni. Ne vom trimite copiii la scoala dupa ce le-am dat acces la tablete si zoom cat sa le faca psihologilor gurita agurida. Vom asculta cu privire fixa mierlele cum sporovaiesc de dimineata (pe la sase) si vom mirosi (cata bucurie sa poti!) aerul proaspat din parcuri care in cateva saptamani vor fi accesibile. Vom trece din nou, zi dupa zi, in goana nebuna, pe caldaramul pe care am ajuns sa ni-l cunoastem piatra cu piatra si por cu por. Vom fi un pic convalescenti cu vietile noastre.
Halatele Albe nu se vor imbratisa cu nimeni si vor dezvolta accente paranoiace, suspectand fiecare pacient din fata de COVID-19, luni de zile de acum incolo. Vom privi cu compasiune orice om care se smiorcaie ca e greu sa porti o masca pe nas ore in sir, daramite sa mai si lucrezi, fara sa te sufoci sau sa ti se abureasca ochelarii.

Fiindca, nu-i asa, Viata e vis!, a zis Schopenhauer.

Nihil sine Deo! Cu intelesul din Cartea Cartilor.
Stiu ca nu e limba liturgica a ortodoxiei. Stiu ca are si alte intelesuri.
Promit sa ma fac cuminte.