In radioterapie, situatia in Romania este ingrijoratoare. Interviu cu prof.univ.dr. Ion-Christian Chiricuta, medic primar de radioterapie. (Autoare: OANA BUGEAG)

(continuare)

OMUL, IN AFARA DE TRUP, ARE SI SUFLET

- Povesteati intr-un interviu ca intreg holul si culoarele erau tapetate cu mii de carti.
- Bunicul meu, preotul Toma Chiricuta, era un mare invatat.
- Era un preot erudit, cu studii de teologie si pedagogie efectuate in Germania.
- Bunica-i din Balabanesti si s-au casatorit la Barlad, unde au si locuit o perioada si unde s-a nascut tatal meu in 1918, pe 7 ianuarie, de aceea il cheama si Ion. Au stat foarte putin la Barlad, pentru ca bunicul a fost numit preot la Botosani si au plecat acolo la scurt timp dupa nasterea tatalui meu. Un var mi-a povestit o scena extraordinara: cand au plecat din Barlad, in 1918, era razboi si trenul avea geamul spart. Bunica il tinea pe tatal meu in brate, ningea peste el si un soldat si-a scos mantaua si l-a acoperit. Preoteasa Virginica a crescut 5 copii in conditii foarte grele, cei 4 ai ei si inca o fata adoptata.
- Femeile din familia dvs. au fost darze, pe masura barbatilor lor.
- Bunicul a plecat cu ea in Germania, la Gottingen, unde a studiat filosofie si pedagogie. Revenit in tara, a introdus o noua atitudine in predica. Preotul si invatatorul ar trebui, si astazi, sa fie personalitatile care sa contribuie la formarea locuitorilor din sat.
- Cum era pe vremuri.
- Da, si el si si-a luat rolul acesta in serios, astfel ca predicile sale erau educative. Le povestea enoriasilor despre etica, atitudine, educatie, literatura si arta. Implementa in predici chiar ultimele descoperi stiintifice, le povestea despre Einstein. Eu astazi, cand ma duc la biserica, nu mai aud nici un cuvant dintr-asta. In afara de ritualuri, eu nu stiu ce mai comunica un preot ortodox credinciosilor. El avea toate cartile, Hegel, Kant. Avea mii de volume pe rafturile in coridoarele acelea. Erau metri intregi de biblioteca, toti banii castigati ii dadea pe carti. Brockhaus, Larousse…
- Niste amintiri mai pregnante din acea vreme aveti ?
- Aveam 6 ani, eram pseudo-vagabond, eram pe strada toata ziua, jucam fotbal, imi petreceam timpul cu multi alti copii in Cismigiu. Apoi am plecat la Sighisoara, unde am facut gradinita germana si apoi scoala germana, un mare noroc pentru mine, pentru ca am intrat in contact cu o disciplina incredibila, cea germana. Locuiam chiar langa gradinita, pe strada Nikos Beloianis si am participat la ce s-a intamplat cu sasii in Ardeal in perioada cea mai grea, cea stalinista. Venea securitatea noaptea, cand avea loc o adevarata vanatoare de oameni, ii cauta prin pivnite, poduri, ii aresta, iar despre aceasta fila a istoriei nici nu se mai aminteste astazi. Erau saracii dusi in Siberia si se intorceau dupa 10 ani, daca nu mureau acolo. Herta Muller, laureata Premiului Nobel pentru literatura in anul 2009, descrie suferintele acestor nevinovati in lagarele de munca sovietice.
- Si bunicul dvs. a trecut prin experienta asta, a fost arestat in anul 1961.
- Da, bunicul a fost arestat in biserica, din cauza unei lozinci, pusa de el la intrarea in biserica: OMUL, IN AFARA DE TRUP, ARE SI SUFLET. Biserica Zlatari era vizavi de Militia Capitalei, au citit asta, au venit si l-au arestat. Avea 74 de ani. Eu eram elev, la Bucuresti. Am citit povestea asta in dosarul de la Securitate al tatalui meu. Lumea crede ca tatal meu, chirugul Ion Chiricuta, a fost un favorizat. Nu este adevarat, favorizarea a fost dobandita prin profesionalism. In realitate, asa cum reiese din dosarul sau de la securitate, era spionat in fiecare secunda. Avea 7 turnatori in Institut, care declarau tot ce le povestea lor sau altor colaboratori. Dar tata nu se ocupa de politica, era preocupat de operatiile lui, scria carti, zi si noapte, astfel ca nu a fost afectat de aceste turnatorii. Dar cand am citit dosarul, am ramas impresionat, sunt lucruri dramatice acolo. Am descoperit ca era fotografiat, cu poze, in timp ce se afla in delegatie prin Bucuresti, era urmarit foarte serios.

ASA IL STIU PE TATAL MEU, ORI OPERAND, ORI SCRIIND, LA O MASA DE LUCRU

- Va inruditi si cu savantul Stefan Procopiu.
- Mama lui Stefan Procopiu era sora cu mama tatalui meu, din Balabanesti. Eu tot auzeam de Stefan Procopiu de la Iasi, ca a lucrat cu Niels Bohr la Paris… Am studiat si fizica atomica, dar nu am ajuns niciodata la Iasi in perioada respectiva. Am vizitat recent Muzeul Universitatii din Iasi si am vazut teza lui de doctorat, realizata la Paris. Si cand eram student se vorbea de Stefan Procopiu ca despre o minune a gandirii romanesti, pe unde a fost a impresionat extraordinar si a creat si o scoala renumita de fizica la Iasi.
- La Cluj ati ajuns in clasa a VII-a, cum v-ati acomodat? In acea perioada tatal dvs. era ocupat cu Institutul de Oncologie.
- El pleca la 7.30 la Institut si ajungea acasa seara, la ora 19.00. Dormea doua ore, dupa care scria pana la 2 noaptea. Asa il stiu pe tatal meu: ori operand, ori scriind, la o masa de lucru.
- Cum v-ati acomodat la Cluj?
- Am avut sansa sa intru intr-o clasa extraordinara. Noi si acum ne intalnim, colegii din clasa a VII-a si apoi cei de liceu, in fiecare an, la Cluj. Am urmat liceul Nicolae Balcescu in aceeasi formatie si toti am intrat la facultate. In clasa noastra erau olimpicii Romaniei la matematica si chimie, adica castigatorii titlului. Eu mergeam la olimpiada de fizica, dar nu eram olimpic. Am avut o profesoara de matematica fenomenala, doamna Lungu. I-am revazut la 50 de ani de la terminarea liceului pe acesti profesori, aveau aproape 90 de ani sau mai mult, erau perfect lucizi. Pe doamna Lungu o tin minte perfect: venea imbracata cu un halat perfect calcat zilnic, cu guler alb suprapus, totul era perfect la dumneaei si nu a zambit o singura data, in acei cinci ani. Era de o strictete fenomenala. Am intrebat-o: Doamna Lungu, cum ati reusit sa creati o clasa atat de omogena in concept, cu un astfel de rezultat -toata lumea a intrat la facultati ca politehnica, matematica, fizica, chimia si medicina. Daca ne dadeati o problema pe care stia sa o faca numai campionul olimpic, noi, azi, eram in cu totul alta constelatie. Mi-a raspuns: Voi nu ati observat, dar eu predam pentru trei categorii: pentru cei mai slabi, pentru intermediari si pentru cei tari. Si cand va dadeam teza, va puneam in grupe si fiecare avea alte subiecte. Noi nu ne-am dat seama, ca nu facea discriminare, nu ne umilea, nu spunea nici unui elev ca face parte din grupa slaba. La limba romana se intampla, probabil, acelasi lucru probabil, pentru ca aveam lucrari diferite. Acei profesori aveau acel concept de diferentiere si de omogenizare prin educatie si nu creau complexe copiilor si ce duceau la izolarea lor. Noi am crescut impreuna, si olimpicii, si neolimpicii si nu era deosebire ca educatie. Apoi, la facultate, am avut, de asemenea, profesori mari. Eu am terminat prima promotie, la Cluj, de Fizica Atomica si Nucleara cu specializarea in scopul de a produce apa grea pentru centralele atomice de la Cernavoda.
- Nu ati dat la Medicina din prima pentru ca spuneati ca in clasa a X-a nu ati reusit sa memorati pe de rost notiunile de biologie.
- Tatal meu, dupa ce i-am zis intr-o zi ca as vrea sa dau la Medicina, mi-a cumparat zece caiete, 15 creioane, opt radiere si a inceput sa-mi deseneze toata anatomia, incepand cu celula, si cred ca am ajuns la glomerul renal. A inceput cu celula, cu nucleul. Eram in clasa a X-a si eram depasit, efectiv. La al treilea caiet umplut de el, cu desene, cu tot, i-am zis: Uite ce, eu iti multumesc tare mult, dar ca sa nu intram intr-un conflict, eu ma duc la Fizica. Mi-a respectat dorinta si am studiat Fizica Atomica si Nucleara, unde am avut niste profesori extraordinari, ca profesorul Victor Mercea, profesorul Mircea Peculea, profesorul Nicula, profesorul Ioan Ursu, la fizica si profesorul Ney, la matematica. Sunt doar cateva nume alese, dar in realitate toate cadrele erau deosebite si trebuie sa multumesc tuturor pentru munca depusa cu noi. Iti scriau doua ore intregi pe tabla toate cursurile. Impresionant. Examenele erau ceva deosebit. Era de fapt o sarbatoare in care erau culese roadele muncii lor, dar si ale muncii noastre. Cand vad astazi aceste multiple choice, sa nu se mire societatea ca acesti oameni nu pot face altceva decat sa-si ia, cu un copy-paste, niste titluri care de fapt nu au nicio valoare reala. In realitate, conceptul Bologna este o devalorizare a stiintei si toti sunt educati pentru a deveni in realitate niste tehnicieni priceputi.
- Cand ati terminat facultatea nu vi s-a permis sa profesati pentru ca fratele dumneavoastra, care era inginer, fugise in strainatate.
- El era inginer, dar prima slujba in Germania a fost intr-un magazin unde vindea becuri. Apoi a creat o firma personala cu mai multi colegi, care in foarte scurt timp a ajuns o firma de varf. De exemplu, ei au realizat unul din sistemele de siguranta al aeroportului din Frankfurt, apoi sistemul de siguranta al controlului gazului metan in Munchen. Asta este fenomenal in Germania, oamenii din jurul tau isi dau seama ca poti produce mai mult si-ti dau sansa sa produci mai mult. Nu vreau sa fiu rau, dar cred ca in Romania, astazi, este mai rau decat pe vremea lui Ceausescu, fiindca sunt ingradite aceste posibilitati. Atunci era politica, acum apare paralizia asta pe care nu stiu cum sa o denumesc " acesti tineri sunt liberi, pot oricand pleca. Eu nu am putut calatori pana la 40 de ani, deci a trebuit sa plec din Romania.
- Parintii dvs. stiau de intentia fratelui?
- Nu, nici eu, cand am plecat din Romania, nu i-am spus nimic tatalui, nu am vrut sa-l pun intr-o situatie incomoda. De plecarea mea nu stia nimeni, nici mama mea nu stia, nici macar prietena mea, actuala mea sotie, nu stia.

(Va urma)