Retrospectiva: Saptamana 20 -26 Mai 2019, pe scurt

estiri.ro - Stiri

Cauta in



RSS
 Stiri / Actualitate / Social
Retrospectiva: Saptamana 20 -26 Mai 2019, pe scurt
Retrospectiva: Saptamana 20 -26 Mai 2019, pe scurt
Weekend plin de coduri de vijelii, ploi torentiale, grindina si inundatii.
saptezile@amosnews.ro( 20 -26 Mai 2019)
- Saptamana 20 -26 Mai 2019 a stat sub semnul unei neobisnuite intensitati a campaniilor pentru europarlamentare si pentru suplimentul prezidential mascat sub forma unui referendum cu 3 intrebari in 2.
- In timp ce liberalii, talonati de Iohannis in calitate de sustinator (ca membru nu poate fi ) s-au intrecut in mitinguri triumfaliste cu angajamente greu (daca nu imposibil) de tinut, PSD a preferat vizitele de lucru ale liderilor Dragnea si Dancila, insotiti de cei mai merituosi ministri, in cursul carora s-au evocat viitoarele masuri guvernamentale menite sa intareasca pozitia Executivului.
- Un motiv de galceava l-a constituit prezenta in doua emisiuni consecutive Viata satului de la TVR a binomului Dragnea-Daea in care s-a vorbit despre domeniul cel mai performant al guvernarii - agricultura - emisiuni care au avut o audienta-record, ceea ce i-a pus pe ganduri si pe liberali lui Orban (cat vor mai fi ai lui) si pe plusistii lui Ciolos, care s-au grabit sa reclame la CNA. Fara efecte insa.
- Debutul ultimei saptamani dinaintea euro-referendumului a stat sub semnul asteptarii infrigurate a deciziei instantei din celebrul dosar Bombonica fara bombonica, cea care urma hotarasca cursul multor lucruri. Dragnea a mai primit insa o saptamana de amanare, ceea ce a amestecat sperantele partizanilor sai cu exasperarea adversarilor. Si ce adversari! - Unii, precum agitatul Verhofstadt, se pregateau chiar sa salute la un miting liberal de la Bucuresti noul curs al democratiei romane.
- In absenta raspunsului la o intrebare care dainuie de vreo doi ani, canalele de stiri s-au napustit asupra subiectului repatrierii lui Mazare. Iohannis s-a simtit chiar dator sa faca o paralela (cam deplasata, dar pe potriva umorului sau) intre acesta si importurile de mazare din Madagascar.
- Viorica Dancila a fost intrebata pe la una dintre intrunirile la care a participat cu entuziasm, daca voteaza si la referendum. Desigur! - a raspuns dansa, spre stupoarea propriei tabere. Si la europarlamentare si la referendum. Dupa cateva zile, cand a realizat ca a facut o noua gafa, a nuantat: Particip, dar nu votez.
- In timp ce Iohannis a ajuns parca la apogeul campaniei sale prezidentiale, din care referendumul face parte integranta, PSD nu a dat inca niciun raspuns privitor la candidatul sau. Dragnea a intervenit insa cu o precizare sibilinica: Veti afla in seara alegerilor!
- Puhoi de speculatii pe aceasta tema, intre care cea mai pertinenta pare a fi aceea ca isi va anunta propria candidatura, spre dezamagirea lui Tariceanu, in scopul unei duble lovituri: daca e achitat, pleaca din bloc-starturi in campanie. Daca e condamnat, va putea spune ca este impiedicat sa candideze de catre statul paralel.
- Soc si groaza in coalitie: UDMR a anuntat, brusc, ca rupe protocolul de colaborare, ceea ce pune majoritatea in situatia de a avea un echilibru fragil. Hunor declara ca, oricum, avea de gand sa faca acest lucru dupa alegeri, dar anuntul precipitat a fost determinat de represaliile impotriva etnicilor maghiari care au imbracat in saci de gunoi crucile eroilor romani din cimitirul din Valea Uzului.
- Convocat pentru a fi audiat de catre Sectia de Investigare a Magistratilor in dosarul (unul dintre ele) Codrutei Kovesi, ambasadorul Maior a anuntat ca nu poate reveni in tara pentru ca este bolnav. N-a precizat despre ce boala este vorba, dar banuim ca este una de care sufera si Iohannis.
- La cate belele are Valcov pe cap, doar asta ii mai lipsea: sa fie anchetat de DIICOT pentru deconspirarea pe Facebook a unui protocol secret dintre SRI si Parchetul General, protocol deja declarat de Curtea Constitutionala ca neconstitutional.
- Dupa un veritabil tur de forta in cizme de cauciuc prin culturile din tara, ministrul Petre Daea a fost intrebat si el de reporteri curiosi daca voteaza la referendum. A raspuns cu skepsis ca, din principiu ocoleste inutilitatile.
- Urmarile dezastruoase ale taxei auto, aplicata cu incapatanare, in ciuda avertismentelor Comisiei Europene, face un gol in bugetul actualei guvernari care e nevoita sa returneze cu dobanda plusul din bugetul Guvernului din 2005-2008. Finantele au anuntat ca vor mai inapoia 700 de milioane din cele cateva miliarde, in timp ce autorul nefericitei masuri nu scoate un cuvintel. El s-a aflat la primire, dar este acum si la retur.
- Adevarat cutremur la Academia de Politie, dupa ce rectorul Iacob Adrian si prorectorul Mihai Marcoci au fost pusi sub control judiciar pentru instigarea unui subaltern care a amenintat pe ziarista care ii demascase ca si-au copiat lucrarile de doctorat - un fenomen destul de comun in mediul respectiv.
- Klaus Iohannis a plecat la Bruxelles, la reuniunea informala in care membrii Consiliului vor imparti frateste (pe reteta salamului de porumbel) functiile viitoarei Comisii, care nu va mai avea un presedinte ales de catre grupurile de partide din Parlament, cum s-a intamplat cu Juncker.
- Alti 5 militari romani au fost raniti in Afganistan, unde noi am ajuns la solicitarea americanilor, care intre timp au plecat acasa lasandu-ne acolo. Ca sa se pregateasca pentru Iran, probabil.
- Weekend plin de coduri de vijelii, ploi torentiale, grindina si inundatii.
- Dupa esecul de la Craciun, Rabla pentru electrocasnice cunoaste un succes fulminant, voucherele fiind epuizate in cateva ore. Termenul scurt dat pentru achizitii (de numai doua saptamani) risca sa ii lase pe multi dintre amatori cu buzele umflate, pentru ca dealerii agreati nu vor dispune de toata marfa solicitata in aceasta perioada.
- Gala Capital a desemnat-o pe Anca Vlad drept cea mai puternica femeie de afaceri. Pe buna dreptate.

(AMBIDEXTRU)
(Duminica 26.05.2019 08:23, Mireille Astrid POPA) © estiri.ro
 Alte articole din aceasta categorie
Apicultorii Vasile si Elena Stan abia astepta sa se redeschida targurile traditionale de la Muzeul Taranului Roman (30.05.2020)
Primaria Capitalei acuza Directia de Sanatate Publica ca a refuzat sa-i testeze pe batranii centrului din Berceni (26.05.2020)
Ce amenzi se dau in perioada starii de alerta (14.05.2020)
Raed Arafat: Masurile de relaxare nu inseamna o revenire la ce a fost inainte de epidemie! (27.04.2020)
Proiectul timisorean de voluntariat in favoarea persoanelor vulnerabile se extinde in Bucuresti si Cluj (27.04.2020)
Un nou mesaj fals vizeaza PROFI in social media si pe WhatsApp (25.04.2020)
Dupa 15 mai, masca de protectie va fi obligatorie in spatiile publice inchise si in transportul in comun (22.04.2020)
Cine este barbatul care a fost impuscat de politisti (22.04.2020)
Obiceiuri, traditii si superstitii populare de Paste (18.04.2020)
Traim intr-o ambianta de ura si de rautate, de vulgaritate, de absenta a milei, a intelegerii, a simpatiei si a bunavointei (15.04.2020)
 CURS VALUTAR
Sambata 06.06.2020
1 EUR 4.8393 lei +0.01%
1 USD 4.2695 lei -1.18%
1 HUF 0.0140 lei +0.34%
1 RUB 0.0621 lei -0.64%
1 BGN 2.4743 lei +0.01%
1 MDL 0.2484 lei +0.28%
1 Gr. AUR 234.5040 lei -1.11%
Toate valutele
Vineri 05.06.2020, BNR
Interviu / Exclusiv
Lili Fedorca: Izolarea si distantarea, in timpul pandemiei, afecteaza negativ individul la nivel psihic!

Lili Fedorca: Izolarea si distantarea, in timpul pandemiei, afecteaza negativ individul la nivel psihic!

Ultimele cautari
brancu
clasament liga 5 giurgiu
ajf dolj liga 5
lista titularizare 2009 profesori brasov predeal
sarut sob tocul usii
accident rutier bucurestploiesti 08 11 2009
formare
accidente rutiere 03 12 2009 stefanestii de jos
stirile protv galati
numsr telefon hotel coral xap aurora
Top cautari
telefonul telespectatorului la protv
antena
rezultate titularizare educatoare bucuresti 2011
accident
lista
rezultate
isj satu mare posturi propuse pentru restrangere
accidente rutiere 2010 cluj bihor
pro
raluca
Reteaua de siteuri

© 2002 - 2020 estiri.ro. Toate drepturile rezervate.
gazduire siteuri
gazduit de fhr.ro
Pagina generata in 0.0882 sec.