Moshemordechai.ro: Nimic

Am fost rau crescut si foarte prost educat. In anii formarii mele mi s-a varat in cap, in cele mai diverse moduri, ideea ca succesul e rezultatul a multi ani de potrivire a muncii si talentului, in proportii pe care nimeni nu le stia povesti. Succesul insusi avea o definitie cuminte, deloc spectaculoasa, era mai degraba o foarte discreta evadare din mediocritate, lipsita de glorie, fara trambite, dar insotita de un relativ confort.
Trecerea opintita prin viata avea sa-mi demonstreze ca toate lucrurile alea care imi fusesera bagate in cap nu erau altceva decat niste enorme prostii, deloc folositoare. Pentru dreptate, ar trebui spus si ca nu m-am numarat niciodata printre acei neobositi vanatori ai succesului (cuvantul insusi a ajuns sa-mi displaca), decisi sa-l fugareasca, sa-l haituiasca, sa-l incolteasca in toate hatisurile vietii, pana atunci cand, in fine, coarnele sale uriase puteau orna un perete altfel cenusiu si neingrijit. Am fost deprins sa cred ca talentul, bine insotit de truda, poate, cu timpul, naste lucruri notabile. Ca rostul nostru este acela de a ne iscodi talantul si de a-i da neostenita lucrare, asteptand cu sfiala si rabdare pana cand toate acestea vor dospi si vom putea iesi in fata semenilor, fara fala, sa aratam ca n-am irosit in zadar bucatica noastra de viata. Nimic mai gresit!
Descopar azi ca talentul e absolut inutil, iar truda o prostie. Succesul (in definitia sa actuala, mult mai precara, dar infinit mai zgomotoasa) presupune exclusiv ambitie. Dar nu ambitia aceea fertila, care te impinge sa faci lucrurile mai bine, sa potrivesti cuvantul mai destept, sa storci si ultima picatura de vlaga din tine pentru a implini ceva care nu iti e doar tie folositor. Nu, e vorba de o ambitie de alt soi, mai hamesita, mai rea si mai iute din fire: ambitia de a parveni, de "a o pune", de "a o trosni"! Aici talentul si munca nu intereseaza, ci dibacia coatelor, lipsa scrupulelor si moliciunea sirei spinarii.
Mai stiam ca, indiferent ce vei fi realizat, oricare vor fi fost implinirile tale, e rostul celorlalti sa observe si sa te rasplateasca, atunci cand e cazul, cu laude ori macar cu o strangere de mana. Gresit! Azi laudarosenia nerusinata e o conditie obligatorie. Orice neispravit care si-a croit cu ascutisul coatelor si tabaceala obrazului loc in randurile mai din fata ale lumii nu inceteaza, de dimineata pana seara, sa se fuduleasca in fara de sfarsit evocari ale grozaviei sale. Precum gaina care se invarte cotocodacind cu fudulie in jurul gainatului pe care tocmai l-a lepadat. Cu cat mai mediocru dobitocul, cu atat mai fara de rusine laudarosenia.
Ma izbesc pretutindeni de cretini de succes, de bibilici solemne, pline de un sine detestabil, mediocri fara leac care sufoca totul cu hameseala lor fara sat. N-o sa indrept eu osia lumii - imi spun. Nimeni nu se asteapta ca pupila lui Dragnea sa zugraveasca o noua Capela Sixtina - imi mai zic. Nici nu e cazul. Nu zidim noi maruntisuri din astea, precum Capela Sixtina. Nici macar Voronet nu mai cladim. Ci Catedrala Neamului. O magaoaie pana la cer, sa zgarie talpile ingerilor cu fuduleala nerusinata a neamurilor proaste.