Voleibalistii de la SCM-U Craiova si Dinamo Bucuresti au oferit publicului din Banie o partida spectaculoasa, cu rasturnari de scor. Bucurestenii s-au impus cu 3-2, dupa un final tensionat, din cauza deciziilor arbitrilor.
Voleibalistii de la SCM-U Craiova se mobilizeaza in disputele cu echipele puternice din campionatul Diviziei A1. Acest lucru s-a vazut si sambata dupa-amiaza cand jucatorii olteni au primit vizita formatiei Dinamo Bucuresti, in cadrul etapei a 13-a. Sustinuti de un numar mare de spectatori, printre care si un grup galagios de suporteri ai echipei de fotbal Universitatea Craiova, voleibalistii craioveni au pierdut la mare lupta primul set, scor 25-23. Dinamovistii, favoriti pe hartie, au apasat pe acceleratie in setul urmator, castigandu-l cu usurinta, scor 25-13. Au vrut sa incheie repede jocul pentru a pleca mai devreme acasa, numai ca Laurentiu Vanatoru si colegii sai nu au fost de acord. Jocul a inceput sa le mearga si au castigat urmatoarele doua seturi, cu 25-22, apoi mai clar, 25-13, ducand partida in decisiv. In setul cinci, Dinamo, cu jucatori experimentati, se desprinsese la un moment dat in castigatoare, la 8-5, dar oltenii au revenit si au egalat la 9. Au urmat clipe de mare tensiune.
Un rol important l-a avut si brigada de arbitri. Jucatorii antrenati de Dan Pascu aveau 14-13, iar la urmatorul punct, castigat de dinamovisti, oficialii craioveni au acuzat ca un voleibalist al formatiei oaspete trecuse in terenul Craiovei, iar arbitrul a lasat faza sa continue, in loc sa dea punct pentru SCM-U, moment in care meciul s-ar fi incheiat cu victoria gazdelor.
Si ultima minge a meciului, care le-a adus bucurestenilor victoria, a starnit controverse, deoarece jucatorii gazdelor au considerat ca mingea a fost trimisa de un dinamovist in afara terenului, iar "fluierasul", considerand ca mingea a cazut pe linie, a dat punctul pentru Dinamo.

Antrenorii au vorbit despre greselile de arbitraj fara sa acuze

Dupa meci, antrenorii celor doua combatante au vorbit despre spectaculozitatea jocului, evitand sa discute prea mult despre prestatia brigazii de arbitraj. "Nu comentez nimic despre arbitraj, deoarece arbitrul este suveran in teren. Au fost mingi discutabile de ambele parti, se mai intampla. M-am asteptat la un meci disputat deoarece cunosc foarte bine echipa din Craiova si determinarea pe care o au cand joaca in fata propriilor suporteri. Am facut un joc bun in primele doua seturi, apoi am lasat-o mai moale, ceea ce le-a permis gazdelor sa reintre in meci. Atunci s-au complicat lucrurile pentru noi, dar e bine ca s-a terminat cu bine", a spus Daniel Radulescu, antrenorul principal al formatiei Dinamo, conform Handbalvolei. Dan Pascu si-a felicitat elevii pentru punctul obtinut in fata uneia dintre echipele care au ca obiectiv clasarea pe podiumul campionatului: "A fost un meci cu de toate: tensiune, rasturnari de scor, faze spectaculoase si greseli de arbitraj. A fost o partida care, am simtit noi, a placut publicului. Felicit jucatorii ca au facut fata tensiunii si au jucat de la egal la egal cu o echipa foarte buna. Cat despre arbitraj: meciul se terminase la 14-13, la o minge clara pentru noi. Doi adversar s-au agatat de fileu, unul a trecut in terenul nostru, dar faza a continuat si de acolo s-a intors jocul. Una peste alta, nu am ce sa le reprosez arbitrilor, probabil aceeasi tensiune ca si noi au simtit-o si ei. Regret ca deciziile au fost in defavoarea noastra si ca s-a terminat asa si nu am fost noi castigatorii".
Pentru SCM-U au jucat: Laurentiu Vanatoru, Marius Ciortea, Adrian Briscan, Marian Bala, Ionut Ion, Filip Todor, Milos Gavrilovic - (libero). Au mai intrat: Nicolae Ghionea, Ionut Teleleu, Ionut Rus si Cristian Pop. SCM-U Craiova ramane pe locul 9.
Fetele s-au impus

Echipa feminina SCM-U Craiova a jucat sambata, tot acasa, cu "U" Cluj si s-a impus cu 3-0 (25-22, 25-18, 25-17) in cadrul etapei a 12-a din Divizia A1. "Am obtinut o victorie frumoasa, dar
greul acum incepe. Vom avea meciuri miercuri-sambata in compania unor echipe cu care ne luptam pentru un loc de cupa europeana", a spus Berti Vasuica, antrenor principal al formatiei craiovene. Acesta a mizat pe jucatoarele: Denisa Rogojinaru, Ioana Vasinca, Cristina Zanfir, Cana Maletic, Ana Maria Hambele, Ivana Stojadinovic, Janie Guimond.