Trei dintre handbalistele de la SCM Craiova, Andreea Ianasi, Cristina Florica si Ana Maria Apipie, fac parte din nationala de tineret a Romaniei care lupta, incepand de astazi, sa obtina calificarea la turneul final al Campionatului Mondial din Cehia (1-15 iulie 2012). Meciurile din grupa de calificare se desfasoara in Turcia, iar Romania (antrenori Dumitru Musi, Costica Buceschi) va evolua dupa urmatorul program: astazi: Romania-Turcia (19.00), maine: Islanda-Romania (17.00), sambata: Romania-Rusia (ora 17.00). Primele doua clasate in grupa se califica la turneul final al Campionatului Mondial. Din lot mai fac parte alte doua oltence, Nicoleta Safta (Oltchim Ramnicu Valcea) si Madalina Predoi (LPS Targu Jiu). "Tratam fiecare meci ca pe o mica finala. Prima data vrem sa castigam cu Turcia, o echipa ce nu impresioneaza prin palmares, insa antrenorul Kovacs a reorganizat selectia la nivel de junioare si au progresat mult", a spus selectionerul Musi.