Antrenorul echipei FC Olt Slatina, Dan Oprescu, este multumit de modul in care decurge pregatirea si a devenit optimist in privinta indeplinirii obiectivului, ramanerea in liga secunda. "La prima vedere, se pare ca sansele noastre de ramanere in Liga a II-a au crescut, dar trebuie sa fim la fel de concentrati pentru a nu avea surprize. Faptul ca retrogradeaza trei echipe le ambitioneaza si pe celelalte de sub noi, sansele lor crescand considerabil. Indiferent daca exista presiune sau nu, noi speram ca in retur sa acumulam cat mai multe puncte, pentru ca in multe meciuri jocul nostru s-a ridicat la nivelul competitoarelor. Repet, obiectivul nostru este salvarea de la retrogradare, dar toata lumea si-ar dori sa terminam cat mai sus, ramane sa vedem si daca putem", a declarat Dan Oprescu, pentru gazetanoua.ro. "Amanarea returului ne avantajeaza, dar ramane problema terenurilor. Ca sa putem sa punem la punct relatiile de joc, trebuie sa lucram pe o suprafata buna. Ne lipseste omogenitatea. Nu am stabilit inca primul unsprezece, mai avem timp si bineinteles ca se poate schimba de la meci la meci", a completat Dan Oprescu.
In prima etapa din retur, FC Olt Slatina o va intalni pe concitadina ALRO, pe stadionul "1 Mai". In tur, gruparea pregatita de Dan Oprescu a furnizat surpriza, castigand cu 2-1meciul disputat pe stadionul Rapid, din Piatra Olt.